Select Page

Copilul meu nu stă fără mine! Ce este anxietatea de separare și cum să o “vindeci”?

Copilul meu nu stă fără mine! Ce este anxietatea de separare și cum să o “vindeci”?

Te-ai săturat să îți auzi  copilul plângând de fiecare dată când ieși pe ușă? Nu îl mai poți lăsa la bunici fără ca să facă scandal sau ritualul de despărțire, atunci când ajungeți la grădiniță, e din ce în ce mai lung, iar micuțul se agață disperat de dumneavoastră? Specialistul Alexandra Dana Ilieș, educator parental certificate Circle of Security, ne explică în următorul articol care sunt soluțiile.

Până acum piticul tău te ignora când te porneai spre serviciu, însă peste noapte, plecarea de acasă s-a transformat în cea mai mare provocare a vieții de părinte: se agață de tine, plânge și pare de neconsolat. Dacă până acum mai puteai ieși câte o ora și era fericit cu bunica, deodată mersul ”unde până și împăratul merge singur” a devenit un vis de nerealizat – orice acțiune a ta, cât de neînsemnată va avea loc doar cu spectatori! Să nu cumva să îndrăznești să ieși până în cealaltă camera, altfel puiul tău va striga după tine de parca ai fi dispărut de pe fața pământului!

Bun venit la vârsta anxietații de separare! – motivul pentru care dintr-o dată copilul tău nu mai vrea sa stea nici o clipa fără tine! Anxietatea de separare este o etapă normala a dezvoltării emoționale a copiilor, care se poate manifesta între 6 luni și 3 ani.

Începând cu prima zi de viață, copilul își formează o relație profundă de atașament cu persoana care îl îngrijește, iar plecarea acesteia este percepută ca și pericol de moarte! Copilul știe ca nu va putea supraviețui fără ea. Ceea ce copiii mici nu știu încă, este că persoanele care pleacă vor reveni, și ca ei sunt în siguranță cu cei cu care rămân.

Anxietatea de separare își atinge apogeul în jurul vârstei de 12-24 luni, scăzând în intensitate pe la 3 ani, însă ea revine episodic. Desigur, în momentele care presupun o adaptare a copilului la un nou mediu sau context, anxietatea de separare poate reveni sau se poate agrava în situații cum sunt: mutarea într-o nouă locuință, începerea gradiniței, divorțul părinților, evenimente traumatizante.

Ai fi tentat să crezi ca anxietatea de separare este atributul copilului răsfațat, sau care “a fost obișnuit în brațe” însă specialiștii în atasament, cum este Dr. Kent Hoffman, co-fondator al programului Circle of Security International, contrazic acest mit: un bebeluș se naște pregătit sa fie în prezența fizică a adulților care îl îngrijesc.

Copiii care sunt lăsați să plângă singuri, pentru a se dezobișnui de văicareală la despărtire, nu vor mai plânge însă vor resimți același stres ca și copiii care plâng foarte tare. Din păcate, asta înseamnă că vor învața sa nu mai ceară ajutor pentru nevoile lor emoționale și că părinții nu sunt persoane la care pot apela pentru autor. Ei nu învață sa se liniștească ci doar să-și duca singuri greul. Aceasta tactica este periculoasa pentru sănătatea emoționala a copilului și a viitorului adult.

Așadar, dacă tăvălitul pe jos la plecarea ta, însoțit de lacrimi de crocodil este normal, ce poți face ca să vă ușurezi suferința și sa nu te simți cel mai îngrozitor părinte din lume, pentru ca vrei o ora pentru tine ca sa-ți încarci bateriile?

Iată câteva sugestii:

Începe din perioada bebelușiei:   Familiarizează-ți puiuțul cu diferite persoane, ideal cele cu care va rămâne ulterior – bunici, bona, prieteni care vin in vizita frecvent. Copiii nu se obișnuiesc cu separarea, ci mai degrabă cu a-și găsi alinarea în bratele iubitoare ale unei alt adult pana persoana primară de atașament revine. Este mai ușor pentru ei dacă au beneficiat de contacte cu alții, sa vadă ca acești “străini” nu sunt un pericol iminent. Găsește o persoana calda, blândă și iubitoare în grija căreia să îl lași pe puiul tău.

Evită cu orice preț sa pleci pe furiș! Chiar și atunci când e încă un bebeluș, copilul tău are nevoie sa îi spui în câteva cuvinte ca pleci ți vei reveni. Chiar dacă pare să nu plângă atunci când ieși pe nesimțite, acest comportament îi va alimenta anxietatea: se va agăța de tine cu disperare, pentru ca nu știe când și cum vei dispărea iar!

În jurul vârstei de un an, stabiliți un ritual de despărtire scurt, în care sa fii atent(ă) să îi transmiți copilului tău încredere. De exemplu: “Mami pleacă la serviciu, iar tu rămâi cu buni. Mănânci, dormi, te joci, iei gustarea și vine mami. Hai să-ți dau o îmbratisare mare și pupicul secret în palma. Când îți este dor de mine îți poți pune pupicul din palma pe obraz.”

Fii atentă la ce transmit mimica, vocea și gesturile tale! Uneori și noua ne este greu să ne despărțim de copii, iar aceasta teamă le poate alimenta anxietatea de separare. Chiar dacă îți este greu să-l lași plangând, zâmbește-i, fă-i cu mâna și spune-i că buni va avea mare grijă de el pana te întorci.

Uneori ajută să revii pentru încă un pupic, însă cel mai adesea asta va prelungi despărțirea deja dificila. Când vezi ca mai cere încă un pupic și încă unul, e momentul sa revii la ritualul vostru și să pleci.

Pentru o separare mai îndelungată, lasă-l de pildă sa coloreze, împreuna cu persoana care îl îngrijește, atâtea pătrățele în calendar, câte zile lipsește mami – când ultimul va fi colorat, mami se întoarce. Prima dată puiuțul tău se va bucura de activitate, însă după 1-2 experiențe, el va înțelege corelația dintre revenire și pătrațelul colorat. Reamintește-i de fiecare data că revii: “Vad că ești trist ca mami pleacă! Mami se întoarce mereu la tine!”

Jocurile sunt întotdeauna un mod bun de a-i ajuta pe copii sa învete: Cucu-bau, De-a v-ați ascunselea, și Prinsa, sunt jocuri foarte bune care-i ajuta pe copii sa proceseze separarea și să înțeleaga revenirea. De asemenea jocul simbolic cu ursuleții de plus în care ei trec prin episodul despărțirii face minuni, atât pentru pregătirea despărțirii cât și pentru înțelegerea rutinei și procesarea fricii.

Un aspect important este ca persoana cu care rămâne puiuțul tău să reuseasca sa îi fie alături în stările prin care trece, să-i numească emoțiile: “Ești trist/speriat și acum plângi. Ți-e greu când pleacă mami!” iar după ce se liniștește să îi ofere o activitate plăcută: “Hai sa ne jucam cu mașinutele, preferatele tale.”

S-ar putea să treacă o vreme până când copilul tău te va lăsa sa pleci bucuros, făcându-ți cu mana. Însă pașii de mai sus, chiar dacă nu-ți aduc lipsa lacrimilor din prima, fac parte din abordarea despărțirii care va va întări relația, și va sta la baza rezilientei și sănătății emoționale a copilului tău.

O oarecare îngrijorare privind despărțirea de persoanele îndrăgite sau locurile familiare este firească și la copii mai mari, însă dacă observi ca piticul tău manifesta o preocupare exagerata care interferează cu relațiile lui sociale, performanța academică sau este foarte speriat atunci când vine vorba de despărțire, cel mai bun ajutor pe care îl poți oferi este să apelezi la un specialist!

Alexandra Dana Ilieș este formator acreditat de Ministerul Educației, educator parental certificate Circle of Security, promotor al Parenting-ului prin iubire.  Pe Alexandra Dana Ilieș o găsiți la Cuibul Berzelor din Cluj-Napoca sau pe Facebook-Parenting prin iubire.

 

 

 

 

About The Author