Select Page

Cum atrage un medic de familie atenția asupra anomaliilor salariale din sectorul sanitar. Vrea să schimbe halatul de doctor cu cel de brancardier

Cum atrage un medic de familie atenția asupra anomaliilor salariale din sectorul sanitar. Vrea să schimbe halatul de doctor cu cel de brancardier

Un medic de familie din județul Arad a găsit o modalitate neobișnuită de a atrage atenția asupra anomaliilor salariale din sectorul sanitar. Medicul Dan-Adrian Dărăbanțiu și-a depus dosarul de angajare la Serviciul de Resurse Umane al Spitalului Județean Arad și va concura pentru un post de brancardier. Prin acest demers, doctorul arată că salariul unui medic de familie este cât cel al unui brancardier.

„Prin gestul meu am dorit să atrag atenţia că salariul unui brancardier este comparabil cu venitul unui medic de familie cu număr mediu de pacienţi înscrişi. Pe de altă parte, am căutat să atrag atenţia asupra unor anomalii din sistemul de sănătate, dintre care cea mai importantă o constituie diferenţierea mare dintre aproximativ o treime din medicii şi celelalte cadre medicale care activează în spitale şi restul sistemului. Dacă, la ora actuală, cei din spitale sunt plătiţi cu o sumă aproape corectă, cei care nu lucrează direct în spitale sunt lăsaţi în continuare de izbelişte. Spre exemplu, veniturile unui cabinet de medicină de familie se cifrează undeva în jur de 10-12.000 de lei lunar, din care o jumătate se virează la stat. Şi, după ce achită celelalte cheltuieli, medicul de familie rămâne cu un venit lunar net de circa 2.000 de lei. Asta în condiţiile în care asistentele de la cabinetele de medicină de familie sunt plătite, în general, cu salariul minim pe economie” a declarat pentru AGERPRES dr. Dan Adrian Dărăbanţiu.

El a arătat că, din cauza veniturilor mici, multe cadre medicale migrează către spitale, fiind atrase de salariul mult mai mare. Potrivit lui Dărăbanţiu, sunt foarte multe cabinete de medicină de familie care funcţionează „la limită”, în primul rând din cauza numărului redus de asistente, problemă ce se regăseşte în special în mediul rural. Apoi, statul subvenţionează spitalele, fiindcă din serviciile pe care le oferă nu s-ar putea asigura salariile. De aici apare şi discrepanţa salarială foarte mare dintre spitalele de stat şi cele private, a spus medicul.

About The Author