Select Page

Cum a fost la concertul Lara Fabian de la Cluj. Experiență de mame certate mereu cu timpul

Cum a fost la concertul Lara Fabian de la Cluj. Experiență de mame certate mereu cu timpul

Lara Fabian a ajuns din nou la Cluj-Napoca, pentru a doua oară într-un an de zile. De data aceasta a venit în cadrul turneului Camouflage World Tour și, așa cum era de așteptat, a impresionat o sală întreagă de oameni veniți să o vadă și să o audă.

Mi-am dorit încă de anul trecut să merg la concert. Dar lipsa timpului, chestiunile de genul „nu am cu cine lăsa copilul”, „nu ajung la timp acasă să pun copilul la somn” m-au împiedicat să ajung la concert. În momentul când am văzut în mediul online cum a cântat Lara Fabian pe scena Sălii Polivalente, mi-am promis că nu ratez următorul concert. Și mi-a surâs șansa un an mai târziu, când Lara a anunțat că în România va susține 2 concerte identice: la Cluj-Napoca și București.

A venit ziua concertului: joi, 29 martie. Împreună cu alte două prietene – mame și ele și certate cu timpul, la fel ca mine, ne-am pus lucrurile în ordine, am lăsat copiii în grija bunicilor/tăticilor, apoi am fugit la Sala Polivalentă. Ploua mărunt și oamenii se înghesuiau să intre mai repede în sală să își ia în primire locurile.

Scena era pregătită. Decorul luminos și spectaculos. Puțin după ora 20:00, pe scenă au urcat mai întâi membrii band-ului, apoi a apărut Lara Fabian. Elegantă și grațioasă, cum și-a obișnuit deja spectatorii, Lara a salutat în limba română: „bună seara”. Apoi a cântat piesele fresh și senzuale de pe ultimul său album, „Camouflage”, în timp ce pe decorul din spatele său rulau imagini spectaculoase.

Cum toată sala aștepta deja celebra melodie a Larei, „Je t’aime”, artista nu le-a înșelat așteptările celor care au savurat fiecare melodie de până atunci.

„Cânt această piesă de peste 20 de ani, în fiecare concert al meu”, a mărturisit Lara. Apoi și-a prezentat fiecare membru al echipei și le-a mulțumit fiecăruia în parte

Celebrul Je t’aime a fost interpretat așa cum numai Lara Fabian știe. Cu emoție și pasiune. Cu aceeași emoție a interpretat apoi „Je suis malade”.

Sala era deja în picioare. Telefoanele erau aprinse, ca niște lumânări în miniatură, în mâinile fiecărui spectator din Sala Polivalentă. Pe Facebook era plin de live-uri cu interpretarea de excepție a Larei Fabian.

Într-o mică pauză, de doar câteva minute, artista și-a schimbat vestimentația și a apărut din nou pe scenă îmbrăcată într-o rochie elegantă, cu paiete. A mai interpretat câteva piese fresh și, după două ore de cântat încontinuu, Lara Fabian, și-a luat la revedere de la public. Numai că spectatorii nu se mai dădeau duși și au aplaudat îndelung, până când Lara a revenit pe scenă, pentru o ultimă piesă, interpretată în limba engleză.

Lara a fost divină. Părerea mea și a celor două prietene care m-au însoțit. Dar dacă judec după zâmbetele vecinilor mei de scaune și după aplauzele îndelungi ale tuturor celor care au fost la concert, probabil că aceeași părere o au fiecare dintre cei prezenți în sală.

Lara Fabian nu pleacă încă din România. Sâmbătă seara va mai susține un cocnert și la Sala Palatului din București.

Citiți AICI mai multe detalii despre viața artistei și despre albumele sale

Aici puteți urmări interpretarea piesei Je t’aime:

Aici sunt câteva din piesele de pe albumul Camouflage:

About The Author