Select Page

Directorul Spitalului de Copii Cluj, către părinții care o susțin pe dr. Simona Tătar: „Să stea liniștiți că sunt destui medici în Cluj să se ocupe de copiii lor”

Directorul Spitalului de Copii Cluj, către părinții care o susțin pe dr. Simona Tătar: „Să stea liniștiți că sunt destui medici în Cluj să se ocupe de copiii lor”

Sute de părinți din Cluj, ai căror copii sunt sub supravegherea medicului Simona Tătar, demisă de la Clinica de PEdiatrie 3 din data de 10 ianuarie au încercat să ajungă în audiență la managerul Spitalului Clinic de Copii Cluj. Nu numai că nu i-a primit, dar le-a și transmis că problemele din sistemul sanitar nu se rezolvă prin petiții și în stradă.

„Pot să le spun (n.red. părinților) că în Cluj, în Spitalul Clinic de Copii sunt destui medici care pot să se ocupe de copiii lor. Problemele sistemului sanitar sunt multe, iar acestea nu se rezolvă prin petiții,prin presiune sau în stradă. Acestea se rezolvă cu înțelepciune. Audiențele nu se programează de pe o zi pe alta, o să le primesc pe acele mămici când o să le vină rândul”, a spus pentru ȘtiriMed, Cornel Aldea, managerul Spitalului de Copii Cluj

Legat de decizia de a-i desface contractul de muncă doctoriței Simona Tătar, deși dânsa a renunțat prin demisie doar la funcția de cadru didactic din UMF, managerul spitalului spune că a făcut totul conform legii.

„Doamna doctor și-a dat demisia de bună-voie, acesta este un act unilateral și suportă consecințele acestuia.”, a mai spus Aldea.

Pe de altă parte, fostul manager al Spitalului de Copii, doctorul Ioan Figan, spune că ceea ce face actualul manager al unității medicale, este abuz în serviciu.

„Există un ordin de ministru care prevede clar că un medic cum este dânsa, care a stat cel puțin cinci ani în funcția de cadru didactic al UMF, poate să demisioneze din acea funcție și să își păstreze locul în clinică. Adică, doamna doctor trebuie să meargă cu o cerere la decanul de la UMF și să solicite un aviz prin care spune că vrea să profeseze în coninuare. Iar dacă are acei cinci ani, dar dânsa are 10 ani deja, acel aviz nu se poate să îi fie refuzat. Cu acel aviz trebuiesă meargă la Consiliul de Administrație al Spitalului și problema e rezolvată. Aceasta este procedura. Dacă nu s-a procedat așa cum zice legea, e abuz în serviciu”, a explicat pentru ȘtiriMed, dr. Ioan Figan

ȘtiriMed a solicitat și o poziție din partea Universității de Medicină și Farmacie din Cluj, cu privire la acest caz. Reprezentanții UMF consideră că au acționat legal și nu i-au acordat doctoriței Tătar acel aviz favorabil, întrucât prin decizia dânsei a fost afectat procesul de învățământ.

„În ceea ce priveşte continuarea activităţii cu normă întreagă, în cadrul Spitalului, este condiţionată de avizul Universităţii, aviz care este unul nefavorabil, dat fiind faptul că dorim să avem un corp profesional implicat și de înaltă ținută academică, care furnizează expertiză în relația cu colegii, dar mai ales în relația cu studenții noștri și s-a realizat analiza situației concrete nou create și a aspectelor care afectează procesul de învățământ și calitatea acestuia înainte de luarea acestei decizii de neacordare a avizului. Avizul nefavorabil îşi găseşte temeiul în faptul că prin demisia doamnei dr. Tătar a fost afectat procesul de învăţământ şi activitatea didactică din cadrul disciplinei din care a făcut parte, datorită faptului că aceasta se regăsea ca responsabil cu pregătirea practică a studenţilor la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca – Pediatrie III, conform contractului de colaborare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal”, se arată în răspunsul oferit de reprezentanții UMF

Reprezentanții Colegiului Medicilor au declaat că nu s-au autosesizat în acest caz, pe motiv că „nu am auzit de cazul doamnei doctor”, însă i-au transmis acesteia că o invită să depună o plângere, care va fi ulterior analizată.

Sursa foto: Cornel Aldea (stânga) www.transilvaniareporter.ro

About The Author