Select Page

Disperare de mamă al cărui copil ar fi fost tratat superficial în clinica Pediatrie 3: „Nu vânez capetele doctorilor care (nu) ne-au tratat. Aș vrea doar să aibă copii, în locul copilului meu.”

Disperare de mamă al cărui copil ar fi fost tratat superficial în clinica Pediatrie 3: „Nu vânez capetele doctorilor care (nu) ne-au tratat. Aș vrea doar să aibă copii, în locul copilului meu.”

O mamă care susține că fetița ei, în vârstă de 4 ani ar fi fost tratată superficial la Clinica Pediatrie 3 din Cluj-Napoca, adresează o scrisoare deschisă personalului medical din Spitalul de Copii Cluj. Femeia, Simona Rus, cere ca medicii, asistenții și infirmierele din Spital să își dea interesul 100% față de micii pacienți, să comunice cu aparținătorii și să îi trateze cu empatie.

Simona Rus a decis să adreseze respectiva scrisoarea deschisă personalului medical, după ce, marți, fetița ei a ajuns în stare gravă, cu Ambulanța, la Unitatea de Primiri Urgențe și ulterior, a fost internată la Spitalul de Infecțioase Cluj, unde se află internată și acum, cu diagnosticul de pneumonie. Toate acestea după ce, copila a fost consultată, spune mama, de 7 pediatri din Clinica Pediatrie 3, unde chiar a fost internată câteva zile. A fost însă, externată fără ca micuța să fie complet vindecată, susține Simona Rus.

„Fetița mea stă întinsă acum pe un pat, în spital la infecțioase. Are 4 ani și e un copil superb. E cu a treia doză în perfuzie, cu febra mare și cu ochișorii ei mari și căprui, închiși. A adormit. Azi (marți – n.red) a plâns toată ziua, e epuizată. De ieri o dor toate în corp, face febra și frisoane, îi e rău, nu bea, nu mănâncă. Și se uită în ochii mei când îmi spune „mami, mă doare…tușesc”. Am fost așa și de sărbători. Am fost și de Crăciun, și de Anul Nou, în Pedi 3. La a treia prezentare, am rămas câteva zile. După două săptămâni de tușe chinuitoare ( tușe care, pentru cine nu știe, nu este un simptom, ci un efect….dar cui naibii îi mai pasă când copilul bolnav nu doarme de nu știu câte nopți…) ne-am internat. Ne-au consultat, într-o săptămâna, pe numărate…7 pediatri ( fără a numără rezidenții)”, spune Simona Rus, care acum e internată cu fiica ei la Spitalul de Infecțioase.

Simona Rus povestește că fetița a început să se simtă rău în luna decembrie. Avea simptome de viroză, a fost consultată și tratată de medicul de familie. Dar pentru că starea fetei se înrăutățea, tușea și vomita, părinții au luat decizia să meargă la Camera de Gardă de la Pediatrie 3, pentru că era Crăciunul și nu aveau altă variantă.

„Acolo, după 3 ore la rând, ne vede o doamna doctor ( cu toată sinceritatea, nu mai știu cum se numește, aveam rețeta dânsei cu parafa, dar a fost reținută la internare, tot ce aveam că documentație), care inițial nu mă crede că fetiță are probleme…” mamā, copilul acesta nu a tușit în cabinet” . E drept, nu tusise.

Primim Eurespal sirop și aerosol cu Respisun. Venim acasă. După 5 zile de tratament, nici o îmbunătățire. Asta se întâmplă între Crăciun și An Nou. Dimpotrivă, tusea persistă, nopți nedormite…sau dormite câteva minute, cu copilul pe piept, în poziție sezând. Epuizare. În 1 ianuarie, seară, cedăm. Știu, sunt sărbători, dar acum tușim. Nu se mai poate, mergem înapoi la camera de garda. Era gol. Așteptăm puțin, vine o doamna doctor simpatică. Și empatică. Ne consultă. Nu se aude nimic la plămâni. Laringita o fi. Primim nurofen, laridep, zinc, aerosol cu adrenalină și ser. Chiar rămân câteva minute cu doamna doctor, pe care chiar o stimez, și mai pun câteva întrebări despre starea generală a copilei. Mergem acasă, facem tratamentul conform indicațiilor. Nu mai are rost să spun că înainte, poposim la farmacie, pentru aprovizionare. Cam 150 de lei, din scurt. Copilul adoarme 15 minute, apoi începe tusea. Mai rău, mai des. Tușește până vomită. Mai tușește, mai vomită o dată. Cumva adoarme…începe să tremure și să geamă. O învelesc că mi se părea rece…apoi începe să se încălzească, și să se încălzească. Dimineață, mai vomită o dată, tot după tușe. Ok, ceva trebuie făcut. Mergem direct la UPU. Era 2 ianuarie, ora 8. La UPU, plin. Intrăm, suntem consultate, tot nimic la plămâni. Se ia sânge, montează branula, copila nu arată bine, internare. În Pedi 3, spune Simona Rus în scrisoare deschisă pe care a redactat-o”

În 5 ianuarie fetița, Daniela, a fost externată cu „simptome ameliorate”. Mama spune, însă, că personalul medical nu a comunicat cu părinții despre analize necesare sau plan de tratament. Iată mai jos un pasaj integral din relatarea Simonei Rus, cuprins în scrisoarea deschisă.

„În 5 ianuarie, ne bucurăm că ne lasă acasă cu „simptome ameliorate”. Nu mai vărsase, e drept. Am stat în salon cu încă 2 cazuri, unul presupus rotavirus, unul cu puroi în gât, febra, vomă. Nici unui copil nu i s-au luat probe. Poate fetiței cu presupus rotavirus i s-or fi luat din scaun, bunica fetiței a spus la plecare că nu le-a comunicat nimeni un rezultat. Apropos, fetiță revenise la internare în același salon, după ce fusese externată cu 2 zile înainte, cu aceleași simptome ( diaree, vomă) .

Nu am cuvinte. Soțul a cerut mai răspicat informații, de la un rezident de acolo ( pe el l-am găsit acolo la acel moment…) să ne spună totuși ce au de gând, stăteam deja de 2 zile acolo fără cine știe ce tratament. Ne-a explicat cât a putut de bine, că acasă nu avem medic de garda, în caz că se întâmplă ceva. Și că tusea nu e un simptom, ci un efect. Perfect de acord, dar totuși… l-am întrebat pe dansul de un exudat faringian măcar. Nu, nu este necesar și dacă dorim să îl facem, nu va fi decontat, și ar fi inutil de făcut.

Am întrebat apoi o doamna asistență, ce plan de tratament are fetiță. Da, după n nopți nedormite, nu mai știu pe ce lume sunt. Și îmi scapă anumite informațîi importante. Dar vreau să se facă bine copilul, deci întreb, cu jenă specifică unui om care știe că deranjează. Pe cine găsesc disponibil, întreb. Crezusem că dansa e disponibilă. Mi-a tăiat-o scurt, că de ce nu am fost atentă la dl doctor, la vizită. Ok, ce naiba să mai zic…. fir-aș a naibii de neatentă. Îmi spune în final că nu, nu scrie nimic în fișa altceva decât Tantum și Maxitrol.

În 5, toți plecăm acasă. Actele se eliberează în biroul dlui doctor, să mergem personal fiecare la dansul. Mă gândeam că totuși poate are ceva să ne spună. În față cabinetului, bunica colegutei de salon, mă întreabă dacă îi dau. Zic „poftiți?” Chiar nu am înțeles. Oboseală, naibii. Zice, tot dansa: eu am bani la mine, dar nu vreau să îi dau. Doamna scumpă, eu nu am bani la mine. Nu că aș fi vrut să am, că să dau. Păi, zic, de aceea suntem aici? Păi da, doamna, de ce credeți că nu au adus hârtiile în saloane…eu am lucrat în sistem

Wow. No comment. Nu, nu aveam bani la mine.

Așa cum am spus, în postare, poate aș fi dat ceva că recunoștință, că e copilul meu și teoretic, ar fi fost sănătos prin muncă domniilor lor. Nu, nu e o gândire corectă. Virusul României trece și prin mine, că nu sunt Dumnezeu. Și acum mă văd în postura să fac orice pentru viață copilului meu.

Revenind, în 5 mergem acasă. Tot cu tuse, dar acum devenise productivă. Luni, în 8, ne pregătim să mergem la bunici, la Zalău, iau legătură cu doamna dr Cristina Pop, dansa era pilonul nostru cât timp am locuit în Zalău. Fac programare pentru marți, 9.01, la dansa. Dar peste noapte, starea fetiței se înrăutățește, crește febra, acuză dureri în tot corpul, urechi, picioare, cap…. abia se ține pe picioare. Îi e și somn, că nu dormise, tot tușind. Dimineață, în 9, arde, chiar cu antitermice, și vomită. E moleșită, ochii întredeschiși… sun la 112. La 8.13 minute am sunat. Prima dată. La 9.05 am sunat…a două oară. La 9 și aprox 20 a ajuns. Salvarea, cu o doamna asistentă, șofer și brancardier. Locuim la 8 km de Cluj, cam 15 km de UPU.

Doamna asistentă o ascultă la plămâni, îmi spune că dacă vreau îmi prescrie antibiotic, să îi dau . Zic, doamna scumpă, când pun mâna pe toracele copilului și respiră, se simte vibrând. NU VREAU SĂ STAU ACASĂ . Că atare, reluăm ciclul. UPU Moților, acolo ne preia doamna dr de serviciu, îi spun istoricul, mă ascultă, o ascultă la plămâni. Se aude și parcă nu se aude ceva. Facem totuși raze.

În aproximativ 15 minute s-a confirmat pneumonie.

Îi spun doamnei dr, cu sufletul praf, că la Pedi 3 nu mă întorc decât cu pistolul la tâmplă. Așa că am ajuns la infecțioase.

Am așteptat să se elibereze un loc, spitalul e full. Am primit tratament, ni s-au luat probe. Din nas, din gât, de sânge, de urină…. tot. Aici, asistentele zâmbesc. Și vorbesc cu copilașii.

Primim antibiotic intravenos, dar cel mai important e că avem un diagnostic, dat de analize, și știm ce tratăm.Așa că am plâns. Mai plâng și acum, când scriu, de neputință. Și mă gândesc că de o luna umblăm, pentru o tușe nenorocită, cu un copil de 4 ani. Și nu mi se pare normal , nici corect, nici nicicum. Și mă gândesc că plâng destul de rar de felul meu … și mă mai gândesc că alțîi umblă, pentru boli mult mai grave, nu pentru o nenorocită de tușe care a dat în pneumonie.

Nu vreau să vânez capetele doctorilor, vreau să se știe ce s-a întâmplat. Și să nu mai facă asta. Vreau să comunice, să facă analize și să trateze copilașîi. Cu compasiune, cu respect, că sunt oameni nu cobai sau statistici, cu interes. Și cu medicamente adecvate. Vreau să se schimbe ceva în sistem, în țară asta, și cred cu tărie că schimbarea începe în fiecare din noi. Îi invit pe domnii doctori să reflecteze la această întâmplare.

Și le mulțumesc, încă o dată, din inima. Sau din plămâni.”, a relatat mama Danielei.

Simona Rus spune că după ce fetița va fi externată, va merge la Spitalul de Copii Cluj, unde va depune o plângere și va face demersuri pentru ca alți copii să nu mai treacă prin experiența prin care a trecut fiica sa.

Contactat de ȘtiriMed, directorul medical al Spitalului de Copii a declarat că va face verificări la Clinica Pediatrie 3, imediat ce mama fetei bolnave va depune o plângere.

„Așteptăm să vină să facă plângerea cât mai repede și vom face verificări. Sincer, nu cred că fetei nu i s-au făcut analizele necesare. Dacă există susăiciune de pneumonie, nu e nevoie neapărat de radiografie la plămâni. Dacă a fost consultată de 3 medici specialiști, aceștia și-ar fi dat seama în urma consultului că pacienta are ceva la plămâni. Nici nu ar fi externat-o, dacă ar fi fost suspectă de pneumonie. Dar, repet, să vină aparținătorii să depună o sesizare și noi vom face verificări”, a declarat Călin Lazăr

Simona Nemeș a relatat și pe facebook prin ce experiență a trecut. Sute de comentarii a fost scrise la postarea sa, fie de părinți care relatează întâmplări asemănătoare din Spitalul de Copii Cluj, fie de părinți care au numai cuvinte de laudă la adresa medicilor din Pediatrie 3.

REDĂM INTEGRAL SCRISOAREA DESCHISĂ A SIMONEI RUS

Scrisoare deschisa

Nu stiu cum sa incep. Ma incearca, atat pe mine cat si pe sotul meu, cel mai greu sentiment de neputinta. Am plans amandoi ieri, aici in salon la infectioase, dupa ce ne-au internat. De neputinta. Si sentimente de sila, de rau, de furie si altele derivate din acestea. Am avut noaptea aceastala dispozitie, ca sa ne linistim. Acum fetita noastra are tratament perfuzabil, i se iau probe de sange, urina, exudat faringian etc. Ieri la UPU i s-au facut raze si analize de sange, de unde a rezultat nenorocita de pneumonie care o chinuie, zic eu ca mama, nu ca medic ( sunt inginer ca formare, nu medic) de ceva timp, nu de 4 zile de cand am fost externate din Pediatrie 3 cu tratament Tantum verde spray si picaturi Maxitrol in nas.
Am scris pe facebook, in mare, ce s-a intamplat acolo cat timp am fost internate. Am vazut foarte multe mesaje de sustinere pentru noi, multumesc mamicilor si tuturor celor care ne-au incurajat. Am vazut ca unele mamici au avut experiente pozitive in acel spital. Intentia mea este sa se stie ce ni s-a intamplat noua. Nu vanez capetele doctorilor care (nu) ne-au tratat. As vrea doar sa aiba copii, in locul copilului meu. Sa simta ce simt eu acum. Le-am scris in chestionarul de satisfactie: ca pacient am nevoie de comunicare! Sa mi se spuna ce am, de ce am, si ce se vrea sa se faca pentru a fi bine. Vreau compasiune, pentru ca sunt om, si sunt intr-o situatie vulnerabila, nu am ajuns acolo pentru ca ma plictiseam acasa…. si evident, vreau tratament – pentru asta ma prezint acolo. Rezultat din analize, nu din presupuneri. Da, stiu, experienta poate le permitedomnilor doctori sa presupuna si de multe ori au dreptate, ca au vazut multe cazuri. Dar, revin la situatia noastra. De la inceput de decembrie fetita tuseste si are muci ( spuneti-le dvs in termini medicali, repet, eu sunt doar mama). Ok, normal, a intrat in colectivitate, nimic special. Avem un medic de familie cu care rezonam, ne-a prescris tratament usor. Nu a functionat, e sezon de iarna, viroze etc. La mijloc de decembrie, tusea s-a intensificat. Tuse seaca, iritativa, nu puteam dormi noaptea. Nu noaptea, déjà de cateva nopti. Am mers la camera de garda Pedi 3, ca deja era Craciun, nu aveam la cine apela…
Acolo, dupa 3 ore la rand, ne vede o doamna doctor ( cu toata sinceritatea, nu mai stiu cum se numeste, aveam reteta dansei cu parafa, dar a fost retinuta la internare, tot ce aveam ca documentatie), care initial nu ma crede ca fetita are probleme…” mamā, copilul acesta nu a tusit in cabinet” . E drept, nu tusise.
Primim Eurespal sirop si aerosol cu Respisun. Venim acasa. Dupa 5 zile de tratament, nici o imbunatatire. Asta se intampla intre Craciun si An Nou. Dimpotriva, tusea persista, nopti nedormite…sau dormite cateva minute, cu copilul pe piept, in pozitie sezând. Epuizare. In 1 ianuarie, seara, cedam. Stiu, sunt sarbatori, dar acum tusim. Nu se mai poate, mergem inapoi la camera de garda. Era gol. Asteptam putin, vine o doamna doctor simpatica. Si empatica. Ne consulta. Nu se aude nimic la plamani. Laringita o fi. Primim nurofen, laridep, zinc, aerosol cu adrenalina si ser. Chiar raman cateva minute cu doamna doctor, pe care chiar o stimez, si mai pun cateva intrebari despre starea generala a copilei. Mergem acasa, facem tratamentul conform indicatiilor. Nu mai are rost sa spun ca inainte, poposim la farmacie, pentru aprovizionare. Cam 150 de lei, din scurt. Copilul adoarme 15 minute, apoi incepe tusea. Mai rau, mai des. Tuseste pana vomita. Mai tuseste, mai vomita o data. Cumva adoarme…incepe sa tremure si sa geama. O invelesc ca mi se parea rece…apoi incepe sa se incalzeasca, si sa se incalzeasca. Dimineata, mai vomita o data, tot dupa tuse. Ok, ceva trebuie facut. Mergem direct la UPU. Era 2 ianuarie, ora 8. La UPU, plin. Intram, suntem consultate, tot nimic la plamani. Se ia sange, monteaza branula, copila nu arata bine, internare. In Pedi 3.
Acolo…..nu mai vreau sa imi amintesc. Singurul zambet a fost primit de la infirmiere. Ati citit postarea mea pe facebook, cum a fost. Insist, nici o alta analiza decat sangele luat in UPU. Fetita tusea in spital la fel de rasunator, mai ales noaptea.
In 5 ianuarie, ne bucuram ca ne lasa acasa cu „simptome ameliorate”. Nu mai varsase, e drept. Am stat in salon cu inca 2 cazuri, unul presupus rotavirus, unul cu puroi in gat, febra, voma. Nici unui copil nu i s-au luat probe. Poate fetitei cu presupus rotavirus i s-or fi luat din scaun, bunica fetitei a spus la plecare ca nu le-a comunicat nimeni un rezultat. Apropos, fetita revenise la internare in acelasi salon, dupa ce fusese externata cu 2 zile inainte, cu aceleasi simptome ( diaree, voma) .
Nu am cuvinte. Sotul a cerut mai raspicat informatii, de la un rezident de acolo ( pe el l-am gasit acolo la acel moment…) sa ne spuna totusi ce au de gand, stateam deja de 2 zile acolo fara cine stie ce tratament. Ne-a explicat cat a putut de bine, ca acasa nu avem medic de garda, in caz ca se intampla ceva. Si ca tusea nu e un simptom, ci un efect. Perfect de acord, dar totusi… l-am intrebat pe dansul de un exudat faringian macar. Nu, nu este necesar si daca dorim sa il facem, nu va fi decontat, si ar fi inutil de facut.
Am intrebat apoi o doamna asistenta, ce plan de tratament are fetita. Da, dupa n nopti nedormite, nu mai stiu pe ce lume sunt. Si imi scapa anumite informatii importante. Dar vreau sa se faca bine copilul, deci intreb, cu jena specifica unui om care stie ca deranjeaza. Pe cine gasesc disponibil, intreb. Crezusem ca dansa e disponibila. Mi-a taiat-o scurt, ca de ce nu am fost atenta la dl doctor, la vizita. Ok, ce naiba sa mai zic…. fir-as a naibii de neatenta. Imi spune in final ca nu, nu scrie nimic in fisa altceva decat Tantum si Maxitrol.
In 5, toti plecam acasa. Actele se elibereaza in biroul dlui doctor, sa mergem personal fiecare la dansul. Ma gandeam ca totusi poate are ceva sa ne spuna. In fata cabinetului, bunica colegutei de salon, ma intreaba daca ii dau. Zic „poftiti?” Chiar nu am inteles. Oboseala, naibii. Zice, tot dansa: eu am bani la mine, dar nu vreau sa ii dau. Doamna scumpa, eu nu am bani la mine. Nu ca as fi vrut sa am, ca sa dau. Pai, zic, de aceea suntem aici? Pai da, doamna, de ce credeti ca nu au adus hartiile in saloane…eu am lucrat in sistem
Wow. No comment. Nu, nu aveam bani la mine.
Asa cum am spus, in postare, poate as fi dat ceva ca recunostinta, ca e copilul meu si teoretic, ar fi fost sanatos prin munca domniilor lor. Nu , nu e o gandire corecta. Virusul Romaniei trece si prin mine, ca nu sunt Dumnezeu. Si acum ma vad in postura sa fac orice pentru viata copilului meu.
Revenind, in 5 mergem acasa. Tot cu tuse, dar acum devenise productiva. Luni, in 8, ne pregatim sa mergem la bunici, la Zalau, iau legatura cu doamna dr Cristina Pop, dansa era pilonul nostru cat timp am locuit in Zalau. Fac programare pentru marti, 9.01, la dansa. Dar peste noapte, starea fetitei se inrautateste, creste febra, acuza dureri in tot corpul, urechi, picioare, cap…. abia se tine pe picioare. Ii e si somn, ca nu dormise, tot tusind. Dimineata, in 9, arde, chiar cu antitermice, si vomita. E molesita, ochii intredeschisi… sun la 112. La 8.13 minute am sunat. Prima data. La 9.05 am sunat…a doua oara. La 9 si aprox 20 a ajuns. Salvarea, cu o doamna asistenta sofer si brancardier. Locuim la 8 km de Cluj, cam 15 km de UPU.
Doamna asistenta o asculta la plamani, imi spune ca daca vreau imi prescrie antibiotic, sa ii dau . Zic, doamna scumpa, cand pun mana pe toracele copilului si respira, se simte vibrand. NU VREAU SA STAU ACASA . Ca atare, reluam ciclul. UPU Motilor, acolo ne preia doamna dr de serviciu, ii spun istoricul, ma asculta, o asculta la plamani. Se aude si parca nu se aude ceva. Facem totusi raze.
In aproximativ 15 minute s-a confirmat pneumonie.
Ii spun doamnei dr, cu sufletul praf, ca la Pedi 3 nu ma intorc decat cu pistolul la tampla. Asa ca am ajuns la infectioase,
am asteptat sa se elibereze un loc, spitalul e full. Am primit tratament, ni s-au luat probe. Din nas, din gat, de sange, de urina…. tot. Aici, asistentele zambesc. Si vorbesc cu copilasii.
Primim antibiotic intravenos, dar cel mai important e ca avem un diagnostic, dat de analize, si stim ce tratam.Asa ca am plans. Mai plang si acum, cand scriu, de neputinta. Si ma gandesc ca de o luna umblam, pentru o tuse nenorocita, cu un copil de 4 ani. Si nu mi se pare normal , nici corect, nici nicicum. Si ma gandesc ca plang destul de rar de felul meu … si ma mai gandesc ca altii umbla, pentru boli mult mai grave, nu pentru o nenorocita de tuse care a dat in pneumonie.
Nu vreau sa vanez capetele doctorilor, vreau sa se stie ce s-a intamplat. Si sa nu mai faca asta. Vreau sa comunice, sa faca analize si sa trateze copilasii. Cu compasiune, cu respect, ca sunt oameni nu cobai sau statistici, cu interes. Si cu medicamente adecvate. Vreau sa se schimbe ceva in system, in tara asta, si cred cu tarie ca schimbarea incepe in fiecare din noi. Ii invit pe domnii doctori sa reflecteze la aceasta intamplare.
Si le multumesc, inca o data, din inima. Sau din plamani.

Postarea initiala, si plina de frustrari , de pe facebook:

Multumim din suflet Pedi 3. Mai bine spus, din plamani.

Am sa va spun o poveste lunga. Lunga, cam de o luna de zile de lunga. Poveste care probabil o veti citi in curand din presa. Pentru ca imi doresc din suflet, sau din plamani, ca domnii doctori care ne-au tratat saptamana trecuta (cu indiferenta, dar gratis, e adevarat) sa fie acum in locul nostru.
Am timp sa scriu. Pentru ca fetita mea sta intinsa acum pe un pat, in spital la infectioase. Are 4 ani si e un copil superb. E cu a treia doza in perfuzie, cu febra mare si cu ochisorii ei mari si caprui, inchisi. A adormit. Azi a plans toata ziua, e epuizata. De ieri o dor toate in corp, face febra si frisoane, ii e rau, nu bea, nu mananca. Si se uita in ochii mei cand imi spune „mami, ma doare…tusesc”

Am fost asa si de sarbatori. Am fost si de Craciun, si de Anul Nou, in Pedi 3. La a treia prezentare, am ramas cateva zile. Dupa doua saptamani de tuse chinuitoare ( tuse care, pentru cine nu stie, nu este un simptom, ci un efect….dar cui naibii ii mai pasa cand copilul bolnav nu doarme de nu stiu cate nopti…) ne-am internat. Ne-au consultat, intr-o saptamana, pe numarate…7 pediatri ( fara a numara rezidentii).

Nu am dat nimic nimanui. Poate as fi dat, ca recunostinta. Acum voi da, cu siguranta, telefoane si scrisori, ca sa ii fac cunoscuti. Pentru neprofesionalism, pentru nepasare, pentru superioritate…pentru faptul ca am primit „tratament” demn de un spital specializat pe boli ale cailor respiratorii (tantum verde spray si maxitrol) timp de 4 zile, trantite in mana mea de catre o asistenta plictisita si superioara, ca sa i le administrez eu copilului. A tusit in spital de am tinut treji jumatate de palier de pacienti. Nu ni s-a facut NICI O ANALIZA, pentru ca nu era necesar.

Ei bine, suntem in infectioase acum. Pentru cel putin 7 zile, pe antibiotice intravenos. Pentru ca in Pedi 3, nu au fost necesare investigatii unui copil de 4 ani care isi tusea plamanii si stomacul afara zi si noapte, slabise 1 kg intr-o saptamana, facuse febra si vomase.

Va multumim din suflet, Pedi 3. Pentru superioritate, pentru non tratament, si pentru ca doamna asistenta mi-a raspuns atat de senin la intrebari…”de ce nu ati fost atenta la dl doctor la vizita?! „. Ei bine, doamna, pentru ca dupa multe nopti de nedormit, cu copilul pe piept plangand, tusind si vomitand, poate ca nu mai pot. Asa cum v-am scris in chestionarul de satisfactie al pacientului pe care il inmanati cu atata incredere spre completare cu laude, pozitia de pacient e una vulnerabila, in care comunicarea, compasiunea si nu in ultimul rand, tratamentul, e ceea ce ar trebui sa va ghideze in meserie. Pe dvs ca asistenta, dar mult mai mult pe doctorii care isi preseaza cu mandrie parafa de pediatri, pe hartiile de externare. Hartii care se cer in biroul domnului doctor, nu sunt aduse pe salon.
Cu stima. Din inima. Sau din plamani.
O mama de copil inca bolnav…

Ma semnez cu numele meu real, pentru ca sunt o persoana reala, asa cum este si fetita mea : Simona Rus ma numesc, si va scriu din spital, unde fetita mea e internata ( si tratata !) cu pneumonie. Va multumesc cu inima deschisa tuturor celor care ne-ati trimis un gand bun, un sprijin moral conteaza enorm. De aceea inca cred in tara aceasta, formata din oamenii acestia care mi-au scris, desi nu ma cunosc, si care , simt eu acum ca au suflet.

About The Author