Select Page

Ecografia de șold nu e mereu necesară. Vezi când trebuie să mergi cu bebelușul la medic

Ecografia de șold nu e mereu necesară. Vezi când trebuie să mergi cu bebelușul la medic

Ecografia de șold, în cazul bebelușilor de doar șase săptămâni, e obligatorie spun părinții.  Cei mai mulți dintre ei se tem că micuții pot avea displazie de șold așa că fug imediat la medic. Specialistul Darius Rad, medic ortoped explică într-un articol documentat de ce această procedură nu e necesară mereu, dar mai ales cât de important e ca bebelușul să fie purtat în sisteme ergonomice de către părinți.

Dragi mămici și tătici, prin acest articol aș dori, dacă îmi permiteți, să vă împărtășesc cunoștințele mele legate de două aspecte, foarte mult dezbătute în ziua de astăzi în cercurile noilor părinți. Aceste cunoștințe nu sunt bazate pe părerea mea, care are o mică relevantă în contextul științific medical, ci se bazează pe articole publicate și revizuite de experți în domeniu. Pe scurt e vorba de medicina bazată pe dovezi.

Unul dintre aceste subiecte este dacă și când se face ecografia soldurilor nou-născutului, sugarului.

Din păcate în lumea ortopediei pediatrice nu s-a ajuns încă la un consens asupra necesității implementării unui sistem global acceptat de screening, unele țări din Uniunea Europeană adoptând un program național de screening (Austria), sistem care la nivelul țării respective a dat rezultate foarte bune în ceea ce privește numărul de cazuri ce au dus la tulburări ale mersului și deformități tardive, cu impact major asupra viitorilor adulți.

În continuare sunt derulate studii prospective cu înaltă putere statistică pentru a stabili un criteriu comun și universal acceptat de către ortopezi.[1]

Mai jos v-am expus modelul britanic de screening al nou-născuților și al sugarilor care este bine realizat deși a fost implementat în 1986, dar care necesită totuși, la rândul său, ajustări. E foarte posibil ca modelul austriac sa devină un standard european deși britanicii nu se considera neaparat europeni. De remarcat rolul vital avut de către neonatologi și medici de familie în acest context, specialistul ortoped cu supraspecializare în ortopedie pediatrică intervenind doar în cazul copiilor la care s-au demonstrat prin teste clinice ca au risc mare de DDH sau instabilitate în articulația soldului, iar acest proces de trimitere către ortoped este bazat pe protocoale naționale și locale ce sunt supuse unui audit periodic.

La fel exista un model clar definit în Suedia, sistem în care neonatologii, radiologii și ortopezii lucrează împreuna spre o mai bună depistare și tratare a acestei patologii des întâlnite…e foarte greu de crezut ca un sistem similar se poate implementa într-o alta țară decât scandinavă.[2]

Ceea ce e destul de clar, e faptul că dumneavoastră trebuie sa vă gândiți la aceasta examinare doar dacă vă este indicată de către un specialist, fie neonatolog, fie ortoped pediatru.

Dacă în urma testelor cu specificitate înaltă Barlows/Ortolani la naștere sau pana la 9 săptămâni se identifica o luxabilitate sau instabilitate a articulației soldului se va indica aceasta metoda de examinare.[3]

La fel, dacă există factori de risc cum ar fi prezentația pelviană, piciorul strâmb congenital, metatarsus adductus, oligohidroamnios, operația cezariană de urgentă etc. și nu in ultimul rând antecedente pe linia maternă a displaziei de șold se va indica cu o mai mică urgentă efectuarea ultrasonografiei de sold.[4]

Până la elaborarea unui ghid național în România sau un program de screening acest test va fi lăsat la latitudinea părinților, ca multe alte teste sau vaccinuri esențiale dar lipsite de pe schema publică compensata de stat. Este un test care pentru o anumită categorie de pacienți (având o displazie subclinică) poate reprezenta un element important in elucidarea timpurie a acestui diagnostic.

Tot în aceeași ordine de idei aș dori să vă povestesc un pic despre sistemele de purtare.

Probabil că mulți dintre voi ați încercat sau vă gândiți ca la un moment dat să folosiți pentru prichindeii voștri un marsupiu/sling/wrap, sau alt tip de dispozitiv de purtat copii.

Sunt multe întrebări care apar atunci când vorbim de un sistem de purtare: de ce să alegem un astfel de sistem, care este cel mai potrivit atât pentru noi cât și pentru copilaș, la ce vârstă a copilașului e bine să începem cu un sistem de purtat și până când îl putem folosi?

Sper ca până la finalul acestui articol să reușim împreună să găsim răspunsurile potrivite.

Pe piață există nenumărate produse disponibile și fără îndoială vor mai apărea și altele.

Dorința mea este să nu vă influențez în alegerea unui anumit sistem de purtare, deși este cam greu, mai ales din perspectiva unui bărbat care întotdeauna dorește să folosească un gadget sau dispozitiv de purtare cât mai simplu.

În ultimii ani au apărut pe piață o multitudine de sisteme de purtat copiii. Ce trebuie să știți este faptul că toate sunt bazate pe tehnicile folosite de mii de ani în unele zone ale globului, cum ar fi Africa, dar în special în Asia, unde mamele folosesc aceste dispozitive cu succes de foarte mult timp, așa că e clar că nu au fost inventate în ultimii ani, ci li s-au adăugat tot felul de culori, curelușe, brizbrizuri și nume sofisticate ca sa atragă atenția părinților dornici de o dezvoltare cât mai armonioasa a copiilor lor.

Ideea de a purta copilul a pătruns în țara noastră relativ recent, în urma cu aproximativ 10 ani. Este important să ne reamintim cum majoritatea părinților noștri s-au chinuit pe ei, și pe noi, folosind diverse metode de „îndreptare” a picioarelor noastre, mai ales în cazul fetițelor, legându-ne și făcându-ne „sărmăluțe” ca să creștem drepți și sănătoși.

Vă voi introduce pe scurt în lumea amerindienilor și africanilor pentru a putea înțelege mai bine legătura între incidența DDH (displaziei de sold) și tehnica de purtare a copilului.

Amerindienii, încă de la naștere își transportă copilașii într-un dispozitiv care seamănă enorm cu înfășarea ce se practica pe scara largă în România.

Sistem de purtare pe care îl foloseau amerindienii

Sistem de purtare pe care îl foloseau amerindienii

În Africa însă, copiii sunt transportați într-un mod complet diferit.

Din acest motiv, dar și din motive genetice, incidența DDH la 1000 de nou născuți e in cazul Amerindienilor de 76.1 si doar 0.06 !!! în cazul copiilor născuți în Africa. [5]

Sistem pentru purtat copiii în Africa

Sistem pentru purtat copiii în Africa

În Europa de Est incidența variază de la 113 la mia de copii în Boemia de Vest (CZ) la 5.2 în insula Lastovo (HR) cu o medie regională de 35.8 la mia de copii, deci destul de ridicată. [5]

E foarte important de reținut că poziția ideală pentru o dezvoltare armonioasă a capului femural în articulație este cea de abducție (crăcănare) și cu genunchii flectați la aproximativ 90 de grade, asta pentru că toate zonele de creștere ale oaselor micuților noștri se dezvolta și remodelează ca reacție la forțele care trec prin aceste regiuni biologic active (legea lui Wolff).

Care este părerea mea despre sistemele de purtare?

Ca și tată am considerat aceste sisteme un real ajutor pentru părinți. Pricipalul avantaj ale acestor sisteme este faptul ca ai mâinile libere. Astfel am putut să-mi însoțesc întotdeauna nestânjenit familia, să-mi țin prințesa mai mare de mână atunci când treceam strada. Îmi amintesc cu drag cum o purtam pe Eva imediat după naștere în sistemul de purtare și în același timp o ținem pe Natalia în poziția „căluțul”, cea care o bucura atât de mult.

Este distractiv, interactiv, ușor și sănătos pentru amândoi, copil şi părinte.

Este adevărat că sistemele de purtare pot deveni incomode mai ales după ce copilul trece de o anumită greutate, caz în care putem folosi sistemul de purtare pe spate, pentru a ne ușura „munca”sau „joaca”, depinde cum vede fiecare lucrurile.

„La ce vârstă se recomandă folosirea pentru prima dată a sistemelor de purtare?”

Cât mai repede, după naștere ar fi ideal, chiar și în cazul copiilor născuți prematur. S-a demonstrat că în cazul copiilor născuți prematur purtați în marsupiu lângă pieptul mamei, creșterea în greutate este net superioară, copilul „sporind” nu doar din punct de vedere morfologic ci și neurologic/senzorial, fiindu-i mai ușor sa „pătrundă” în lumea noastră.[6]

În concluzie, acest dispozitiv fie că e marsupiu, mei tai, sling, wrap sau altceva, este o investiție nu doar în sănătatea copilului nostru ci și în timpul și mobilitatea noastră.

Vă salut cu drag!

Bibliografie

  1. Shorter D1, Hong T, Osborn DA, Cochrane Review: Screening programmes for developmental dysplasia of the hip in newborn infants. Evid Based Child Health. 2013 Jan;8(1):11-54. doi: 10.1002/ebch.1891.
  2. Jones, D. H., Dezateux, C. A., Danielsson, L. G., Paton, R. W., & Clegg, J. (2000). AT THE CROSSROADS–NEONATAL DETECTION OF DEVELOPMENTAL DYSPLASIA OF THE HIP. Bone & Joint Journal, 82-B(2), 160-164. Accessed November 24, 2016. Retrieved from http://www.bjj.boneandjoint.org.uk/content/82-B/2/16
  3.  The Epidemiology and Demographics of Hip Dysplasia, Randal T Loder, Elaine Skopeljia, ISRN Orthopaedics 2011
  4. Woodacre T1, Ball T2, Cox P2, Epidemiology of developmental dysplasia of the hip within the UK: refining the risk factors. J Child Orthop. 2016 Nov 19.
  5. The Epidemiology and Demographics of Hip Dysplasia, Randal T Loder, Elaine Skopeljia, ISRN Orthopaedics 2011
  6. Current knowledge about skin-to-skin (kangaroo) care for pre-term infants”. J Perinatol. 1991 Sep;11(3):216-26.

Dr. Darius Rad MBBS, FEBOT, CCT Romania, Trauma&Orthopaedics, medic specialist ortopedie și traumatologie pediatrică #TatiDoctorOrtoped

Pe domnul dr. Darius Rad îl găsiți la Clinica Regina Maria din Cluj-Napoca, la Clinica de Podiatrie și în curând( Februarie) Senior Registrar în Ortopedie și Traumatologie Pediatrică în Royal London Hospital, Londra, UK.

 

About The Author