Select Page

Emoții reprimate, cauza bolilor grave. Radiografiile se modifică în timp

Emoții reprimate, cauza bolilor grave. Radiografiile se modifică în timp

Emoțiile reprimate ne pot îmbolnăvi. Specialiștii spun că afecțiunile fizice apar datorită unui dezechilibru la nivel emoțional. În funcție de pacient, o boală se poate declanșa rapid sau, cel mai târziu, la șapte ani de la apariția unei probleme sufletești. Mai mult, modificările care apar în corp pot fi văzute pe radiografii.

Toate emoțiile pe care le avem și nu le exprimăm din cauza normelor sociale sau a educației, le reprimam în timp. Sunt radiografii care arată că ele se materializează. Chiar dacă emoția nu e palpabilă după un timp se vede pe radiografii. Ea afectează organele care se deteriorează și apar bolile fizice, a declarat pentru stirimed.ro, Denisa Florea, terapeut.

Așadar bolile apar mai întâi la nivel emoțional și abia apoi va fi un dezechilibru fizic. De cele mai multe ori, problemele unui adult își au cauzele în copilărie. Dacă în primii doi ani, copilul acumulează anumite traume la un moment dat în viață vor exista dezechilibre la nivel fizic. Soluțiile pot fi găsite cu ajutorul unui terapeut.

Dacă pacientul refuză ajutorul și apelează doar la medicamente atunci bolile pot fi din ce în ce mai grave.

Am avut un pacient, un tânăr 30 de ani cu metastaze canceroase. El a fost la o clinica în Turcia și a făcut o serie de analize iar diagnosticul era clar. Am lucrat cu el, iar ulterior a renunțat la terapie. O vreme nu am știut nimic de el, apoi m-a sunat sora lui și mi-a spus ca și-a refăcut analizele și nu mai are nimic. Dar necontinuând tratamentul, neschimbându-și stilul de viață, cancerul a revenit și în două luni a murit, a completat terapeutul.

Soluțiile sunt simple, spun medicii. Trebuie să adoptăm un stil de viață sănătos, să avem o alimentație bună, să ne odihnim, să avem un management al stresului și să ne echilibrăm la nivel energetic.

Dacă nu facem asta apar bolile fizice. La început organismul doar un pic afectat, iar în această fază de obicei nu se iau măsuri până apar boli grave, de la depresii până la unele incurabile. Boala vine ca un efect că ceva acolo în interior nu funcționează, fie ca e vorba de minte, fie de gânduri care creează anumite emoții. Dacă mergem așa cum am fost educați la medic care ne da o aspirina pentru durerea de cap, simptomul a fost anihilat și spunem ca s-a rezolvat problema, însă e doar temporar, potrivit Denisei Florea.

Așadar, un dezechilibru emoțional puternic va aduce după sine o suferință fizică, însă nu trebuie să uităm că în noi există capacitatea de a ne vindeca singuri, de a reface organele noastre, trebuie doar să acceptăm ajutor specializat.

About The Author