Select Page

Mama unei fetite internată la Pediatrie 2 Cluj: „Am stat o oră și jumătate cu fata vomând pe hol, până să îmi facă internarea!”

Mama unei fetite internată la Pediatrie 2 Cluj: „Am stat o oră și jumătate cu fata vomând pe hol, până să îmi facă internarea!”

După ce medicul chirurg Mihai Așchilian a relatat că fiica sa a fost internată în condiții mizere în Clinica Pediatrie 2 din Cluj, iar comunicarea medici – părinți a fost inexistentă, încep să apară și alte experiențe negative despre această clinică. O mămică a scris pe adresa redacției ȘtiriMed, că la rândul său, s-a simțit umilită în clinica Pediatrie 2 din Cluj, în luna septembrie a acestui an. Femeiea a ajuns la camera de gardă cu fetița, în vârstă de 8 luni, care vomita și refuza mâncarea. Fetița a fost consultată, iar medicul de gardă a decis că trebuie internată, întrucât vomita des și avea nevoie de perfuzii. Și din acel moment a început coșmarul pentru părinții care nu își doreau decât să își vadă fetița bine.

„Am stat o oră și jumătate pe hol cu fata vomând, până când ne-au făcut internarea. Îmi tot spuneau că trebuie să vină medicul din prima linie, că mai au nevoie de nu știu ce acte să treacă în hârtiile lor. Fata vomita din 10 în 10 minute. Mi s-a spus că are nevoie de perfuzie, dar nu venea nimeni să i-o pună. Eu plângeam cu ea în brațe și le ziceam că o țin eu acolo pe hol, iar soțul meu va ține perfuzia, numai să nu mai dureze așa mult. „Nu se poate”, venea prompt răspunsul.”, a povestit o mamă din Cluj, ce preferă să își păstreze anonimatul, pe motiv că există șanse mari să mai ajungă cu fetița în clinica respectivă și se teme de eventuale repercursiuni

Dacă inițial i s-a spus mamei că perfuzia nu poate fi făcută până când pacienta nu e văzută de medicul de gardă din prima linie, ulterior femeia și-a dat seama că așa e regula în acea clinică: mai întâi se fac procedurile birocratice și abia apoi se face tratamentul.

„În timp ce stăteam pe hol și așteptam internarea am văzut că s-au făcut ceva mutări în saloane, că nu prea erau locuri și spunea personalul medical că nu pot să pună în același salon copii cu boli diferite. Asta am înțeles. Dar durerea mea cea mare a fost să văd că mai întâi aștepți o oră și ceva să faci niște acte și abia apoi îi dai tratamentul copilului. Era la etaj camera asistentelor, unde era pat. Puteau sa ducă fata acolo și să îi pună perfuzia, până se rezolva cu locurile în salon. Dar acesta e sistemul. Te umilește. Și nu se va schimba nimic. PEntru că toată lumea știe ce se întâmplă, de la medici, până la cei din conducerea spitalului, dar nimeni nu mișcă un deget ca lucrurile să fie altfel”, a mai spus mama.

Un minus pe care l-a remarcat mamica, in cele cateva zile cat a stat internata, a fost lipsa unor patuturi adaptate bebelusilor, in unele saloane.

„Doar în unele saloane sunt pătuțuri adaptate pentru bebeluși. În salonul unde am fost noi era pat normal, nu puteam să las copila nesupravegheată nici măcar 30 de secunde, pentru că risca să cadă din pat. Noaptea mergeam la baie cu ea în brațe și cu perfuzia după noi.Și când m-a văzut o doamnă asistentă mi-a spus: „Așa e să fii mamă” „, mai spune clujeanca.

Mama a mai precizat in mesajul sau ca in Romania si pacientii ar trebui sa lupte alaturi de cadrele medicale, ca sistemul de sanatate sa functioneze, la propriu, in favoarea bolnavilor.

Dacă sunteți părinte, ați trecut prin experiențe neplăcute în diferite spitale pentru copii și vreți să le faceți publice, ne puteți scrie la contact@stirimed.ro

Sursa foto: Shutterstock

About The Author