Select Page

Maternitatea modernizată din Brașov stă închisă. Autoritățile aruncă vina între ele

Maternitatea modernizată din Brașov stă închisă. Autoritățile aruncă vina între ele

Maternitatea din Braşov a fost modernizată cu 5 milioane de euro, bani veniţi de la Banca Mondială. Lucrările sunt gata din octombrie, dar unitatea stă închisă. Autorităţile locale spun că este nevoie de acte de la Ministerul Sănătăţii. În schimb reprezentanţii ministerului spus că este o problem locală.

Corpul vechi al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Braşov este acum unul la standarde europene. S-au investit 5 milioane de euro în modernizări, iar lucrările au durat 3 ani. Deşi totul este gata, Maternitatea stă închisă de aproape trei luni pentru că mai este nevoie de nişte acte. Când s-a făcut recepţia lucrărilor s-au descoperit câteva modificări care nu erau incluse în proiectul iniţial. Din această cauză este nevoie de o nouă autorizaţie de construcţie. Autorizaţia trebuie dată de Primărie, dar potrivit autorităţile locale este nevoie de acte de la Ministerul Sănătăţii, iar aceste documente întârzie, potrivit adevarul.ro.

Ministerul Sănătăţii susţine însă că totul este o problem locală. „Ministerul Sănătăţii a răspuns cu promptitudine tuturor solicitărilor venite din partea autorităţilor locale, a transmis toate documentele necesare pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare a Maternităţii din Braşov şi a avizat structura unităţii sanitare. În ultimul an, ministrul Sănătăţii, Florin Bodog a avut numeroase discuţii cu autorităţile locale din Braşov în cursul cărora a aprobat suplimentarea bugetului pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare cu peste 4,2 milioane de lei. Mai mult, de la momentul demarării procesului de recepţie, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, şi până în prezent, ministrul Bodog a solicitat în repetate rânduri urgentarea punerii în funcţiune a unităţii. În cadrul discuţiilor avute, autorităţile locale nu au semnalat ministrului Sănătăţii vreun motiv imputabil Ministerului Sănătăţii pentru amânarea punerii în funcţiune a unităţii sanitare. Considerăm că autorizarea reprezintă o problemă locală“, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

În timp ce autorităţile îşi pasează răspunderea, Maternitatea stă închisă. „Miercuri vom mai discuta cu Primăria Braşov. Comisia de Recepţie s-a întrunit în 30 octombrie şi atunci au fost constatate neconcordanţe, lipsa unor documente etc. Noi am început demersurile pentru completarea documentaţiei. A fost, însă, o perioadă dificilă. Arhitectul şef a fost în concediu, ni s-au mai cerut documente, au mai fost alte situaţii, cred că a fost o perioadă cu ghinion pentru noi. Noi suntem foarte dornici să intrăm acolo, sunt săli renovate şi reconfigurate pentru mamă şi copil, pe care nu le folosim, dar le încălzim“, a declarat Valeria Badea, manager al Maternităţii Braşov, citată de bzb.ro.

About The Author