Select Page

Ministrul Sănătății, interpelat de senatorul Alexandru Cordoș să intervină în chestiunea cardului de sănătate

Ministrul Sănătății, interpelat de senatorul Alexandru Cordoș să intervină în chestiunea cardului de sănătate

Senatorul Alexandru Cordoș, membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, i-a cerut, luni, ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu să intervină și să acționeze la nivel de minister pentru eliminarea disfuncționalităților cardului de sănătate.

Interpelarea senatorului vine după ce medicii de familie din toată țara se plâng că sistemul cardului este mai mult nefuncțional, de o săptămână, și sunt nevoiți, fie să tot amâne pacienții, fie să le prescrie rețete pe modul offline – adică rețetele se validează în sistem și pot fi folosite abia când acesta este funcțional.

„Până la identificarea şi remedierea disfuncţionalităţilor, sistemul funcţionează cu întreruperi dese, iar medicii de familie sunt nevoiţi să revină la vechea metodă de a elibera reţete, urmând ca după repornirea sistemului să le introducă în program în termen de trei zile. Actul medical, oricum afectat negativ de alţi factori, este şi mai mult îngreunat, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte mai mult timp să li se elibereze o reţetă sau să beneficieze de un tratament”, se arată în interpelarea dresată de senatorul Alexandru Cordoș ministrului Sănătății

Medicii de familie sunt atât de revoltați de situație, încât își varsă supărarea pe rețele de socializare. De exemplu, un medic de familie le-a propus colegilor săi pe un grup de profil să suspende contractele cu CNAS pe perioada nefuncționării Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).

„Stimați colegi, dacă eram mai tânăr aș fi reacționat așa cum trebuie. Acum am ajuns la o vârstă la care am mai puține opțiuni. Totuși, propun să invocăm forța majoră și să suspendăm contractele pe perioada nefuncționării SIUI. Dacă ideea este bună ar trebui aplicată imediat. Voi ce ziceți? Sunt atât de furios încât nu mă pot manifesta, nici măcar nu pot să-i înjur.Au spus că doctorii fură și de aceea trebuie să introducă sistemul centralizat de carduri. Fals, dacă ar fi adunat toate furăciunile medicilor pe un an și le-ar fi înmulțit cu 50 de ani, cred că nu ar fi costat 200 de Milioane de euro cât au dat ei pe SIUI”, a scris pe un grup de Facebook, medicul de familie Filip Panait

Citiți și CARDUL DE SĂNĂTATE, NEFUNCȚIONAL DE 2 ZILE. MEDIC: „LE SPUN PACIENȚILOR SĂ ÎȘI CUMPERE MEDICAMENTE, PÂNĂ LE POT DA REȚETĂ”

About The Author