Select Page

Ministrul Sănătății: Nu vom face vaccinarea copiilor cu forța

Ministrul Sănătății: Nu vom face vaccinarea copiilor cu forța

Imunizare copiilor nu se va face cu forța, iar polițiștii nu îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Declarația a fost făcută de Florian Bodog, ministrul Sănătății.

În plus, ministrul Sănătăţii susţine că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii, potrivit news.ro.

Nu facem vaccinare cu forţa, nu adunăm copiii cu arcanul sau părinţii cu arcanul ca să-şi aducă copiii la vaccinare. Copiii, când vin la vaccinare, sunt consultaţi de către medicul de familie. Medicul de familie cunoaşte istoricul copilului, în anumite situaţii poate contraindica sau amâna vaccinarea. Procesul de vaccinare nu este un proces de a constrânge pe cineva. Copilul vine, este investigat, este consultat, se recomandă vaccinul, părintele copilului poate să refuze, poate să pună întrebări, a declarat ministrul Florian Bodog, în interviul pentru agenţia de presă News.ro.

Ministrul a arătat că spune cu toată convingerea că un copil nu poate fi privat de vaccinare, dar că respectă decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, însă aceştia trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele acestei decizii.

Cred, cu toată tăria, că nu putem să privăm un copil de vaccinare. Joi, doamna director regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a spus că cel mai de preţ cadou pe care îl putem fac copilului nostru este imunitatea, şi o facem prin mai multe procedee: alăptându-l la sân, vaccinându-l. Eu vreau să vorbesc ca şi părinte: am două fete, amândouă sunt vaccinate, au fost amândouă la conferinţă joi şi au stat de la început până la sfârşit. Şi cred că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii. Asta cred eu. Respect decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar cred că trebuie să-şi asume această responsabilitate, a precizat Florian Bodog.

Florian Bodog a adăugat că nu poate să spună că este interzis unui copil care nu este vaccinat să intre în şcoală, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Ministrul a mai spus că sunt însă şi copii care au anumite probleme, sensibilităţi sau afecţiuni care contraindică vaccinarea.

Sunt judeţe în care mai multe de 30 la sută dintre copii nu au fost vaccinaţi din cauza stării clinice. Asta înseamnă că, la momentul respectiv, nu s-a putut face vaccinarea, a precizat Bodog.

Ministrul Sănătăţii a spus că proiectul Legii vaccinării, care a produs multe controverse, a fost pus în dezbatere publică pentru a da posibilitatea să fie perfecţionat, scrie revista22online.ro.

About The Author