Selectați pagina

OMS: Alăptatul e un drept al omului. Experții ONU cer guvernelor să îl respecte

OMS: Alăptatul e un drept al omului. Experții ONU cer guvernelor să îl respecte

Experții în drepturile omului de la Organizația Națiunilor Unite îndeamnă mai multe țări să facă eforturi mai mari să promoveze și să sprijine alăptatul, dar mai ales să înceteze marketingul nepotrivit la produsele care substituie laptele matern, potrivit Organizației Modiale a Sănătății (OMS).

Specialiștii atrag atenția că e nevoie de mai multe acțiuni pentru a proteja și a spijini alăptatul ca fiind un drept al omului, dar și pentru a opri promovarea agresivă a laptelui praf sau a altor tipuri de alimente destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică.

Declarația comună a fost emisă de către raportorii speciali ai ONU privind dreptul la hrană și dreptul la sănătate, de către grupul de lucru al ONU privind discriminarea împotriva femeilor, precum și Comitetul ONU pentru drepturile copilului.

Citând noi dovezi publicate în reviste de specialitate la începutul acestui an, experții au subliniat importanța și numeroasele beneficii pe care le are alăptarea atât pentru mama, cât și copilul ei. Ei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la progresele mici înregistrate de autorități pentru a îmbunătăți rata de alăptare la nivel global precum și lipsa sprijinului și lipsa protecției femeilor și a copiilor lor.

Experții și-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la comercializarea și marketing-ul înșelător pentru înlocuitorii de lapte matern și alte alimente destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică. Ei au subliniat că există foarte puțină responsabilitate corporativă pentru consecințele negative ale unor astfel de practici de marketing, și care continuă să submineze eforturile de îmbunătățire a ratelor de alăptare timpurie și exclusive.

Practicile de marketing acționează ca o barieră pentru femeile care vor să își exercite drepturile, și de cele mai multe ori afectează negativ alegerea și capacitatea mamelor de a se bucura de multiple beneficii pe care alăptarea o are asupra sănătății.

Specialiștii cer autorităților din fiecare țară să facă mai mult, și subliniază că alăptatul e o problemă legată de drepturile omului, care  îi privește atât pe bebeluș cât și pe mamă. Astfel ar trebui ca  hrănirea cu lapte matern să fie promovată în beneficiul ambelor părți.

În acest scop, experții au solicitat autorităților să recunoască obligațiile lor și să respecte Convenția privind drepturile copiilor, dar și alte tratate cu privire la drepturile omului, să protejeze și să asigure dreptul copiilor la viață, supraviețuire și dezvoltare, dar și drept lor la alimente sigure și nutritive, precum și dreptul lor de a se bucura de cel mai înalt standard de sănătate. În plus să se asigure că drepturile femeilor sunt protejate și că nu interferează cu sectorul de afaceri.

Autoritățile au fost îndemnate să acționeze conform obligațiilor lor și să ia toate măsurile necesare pentru a proteja, a promova și sprijini alăptarea și se înceteze să promoveze înlocuitori de lapte matern necorespunzători și alte alimente destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică până la vârsta de 3 ani. Aceste măsuri includ adoptarea și punerea în aplicare a legislației pentru a putea pune capăt practicilor de marketing inadecvate și pentru a oferi o protecție adecvată maternității, dar și pentru a proteja femeile de discriminări legate de alăptare.

Sursa foto: clubul bebelusilor

Despre autor