Select Page

Profesorul Burnei făcea experimente pe copii și pretindea mită de la părinți, susțin procurorii

Profesorul Burnei făcea experimente pe copii și pretindea mită de la părinți, susțin procurorii

Copii operați pentru afecțiuni inexistente, proteze neomologate folosite pentru micuți, dar și mită cerută de la părinți și mascată în donații, sunt doar câteva dintre acuzațiile care i se aduc medicului chirurg Gheorghe Burnei.

În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut arestarea medicului Gheorghe Burnei se notează că în biroul acestuia de la spitalul Marie Curie au fost găsite, sâmbătă, şi ridicate sumele de 13.343 de lei, 5015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită. Anchetatorii susţin că la dosar există numeroase declaraţii de martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care ar proba infracţiunile în cazul medicului. Aceştia descriu „modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a crea presiune iar astfel părinţii să plătească.

Pentru a-i determina pe părinţii pacienţilor să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenţie chirurgicală. Se prezintă părinţilor, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienţi că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervenţiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obţinerii protezelor medicale, se arată în referatul obţinut de mediafax.ro.

Procurorii susţin că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinţi de dificultatea obţinerii protezelor şi le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „amenintându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condiţiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obţinute gratuit de spital. Astfel, susţine Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obţinut beneficii de la patronul respectivei firme.

Din înscrisurile descoperite la sediul SC A SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declaraţia lui G.M rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului şi membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanţă sau pentru participarea la congrese, se notează la dosar.

O altă categorie de proteze şi dispozitive medicale pe care ar fi folosit-o medicul, potrivit procurorilor, ar fi cea formată din aparatură confecţionată artizanal pentru el.

Acestea sunt confecţionate de cunoştinţe ale inculpatului la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării. Din verificări rezultă că nu există nici o legătură oficială (contract) între Spitalul Marie Curie şi acest institut. În legătură cu această ultimă categorie arătăm că acestea nu sunt omologate şi nici adecvate uzului medical, inculpatul efectuând experimente pe copii. În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicaleefectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC, explică parchetul.

În dosar se notează despre operaţii care ar fi fost făcute pe afecţiuni inventate de medic astfel încât să „îşi continue experimentele”.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienţii copii, fără consimţământul aparţinătorilor, ţesut osos şi ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de ţesuturi au fost folosite ca transplant pentru alţi copii, deşi ar fi fost ţinute anterior în condiţii improprii.

 

About The Author