Select Page

Singurul Institut unde se face transplant renal la copii riscă să se închidă din cauza datoriilor. Medicii au demarat o campanie de salvare pe Facebook

Singurul Institut unde se face transplant renal la copii riscă să se închidă din cauza datoriilor. Medicii au demarat o campanie de salvare pe Facebook

Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj,singurul institut din țară un de se realizează și transplant renal la copii, chiar și la bebeluși, riscă să se închidă. Institutul are datorii ce depășesc 2 milioane de lei, medicii își iau salariile cu dificultate și cu mari întârzieri, așa că unitatea medicală este la un pas de faliment.

Echipa medicală a Institutului a demarat o campanie publică de salvare a Institututului, pe Facebook. Ce se adresează societății civile, mediului de afaceri și tuturor celor care se pot implica activ ca Institutul să supraviețuiască.

„De-a lungul existenței sale, ICUTR a devenit o unitate sanitară de elită, oferind metode de tratament inovatoare pacienților cu diverse afecțiuni urologice, dar cele mai importante servicii de sănătate au fost cele legate de efectuarea transplantului renal și de asigurarea funcționării grefelor pacienților transplantați. Pe parcursul ultimilor ani datorita unui contract de colaborare păgubos cu o clinică privată serviciile medicale prestate în baza contractului cu CAS Cluj au devenit necorespunzătoare, majoritatea acestora fiind în fapt îngrijiri ale pacienților tratați în altă unitate sanitară ceea ce a condus la indicatori de performață cu valori mici și implicit la o finanțare insuficientă.”, au scris medicii de la ICUTR pe Facebook.

La începutul anului 2017, conducerea Institutului a fost preluată de medicul Silviu Moga. Situația financiară
a unității medicale era deja dezastruoasă, încă de pe vremea când manager era aici renumitul profesor Mihai Lucan.

„La începutul acestui an s-a schimbat conducerea managerială a institutului, găsind instituția într-o situație financiară dezastruoasă, cu datorii mari, cu dosare de executare silită pe rolul instanțelor de judecată, ce au condus într-un final la blocarea conturilor atât în băncile comerciale cât și din Trezorerie.
Măsurile întreprinse de noua conducere ce au inclus și întreruperea colaborării cu clinica privată, au condus la creșterea serviciilor medicale prestate în relație cu casa de asigurări și îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai spitalului.”, au mai precizat medicii ICUTR, prin intermediul unui comunicat de presă

În ciuda faptului că nu și-au primit banii la timp, doctorii de la ICUTR și personalul medical au făcut minuni în acest an. Au continuat activitatea de transplant, chiar dacă nu la capacitatea maximă a Institutului. În luna august a acestui an au făcut două operații de transplant renal la copii. Iar în ultimele 2 săptămâni au fost realizate 6 operații de transplant renal, de la donatori aflați în moarte cerebrală. 4 dintre aceste intervenții au fost realizate simultan, într-o singură zi.

„În urma performanțelor din anul 2017 institutul deține premizele unei mai bune finanțări a activității medicale astfel încat acesta ar putea deveni sustenabil pe termen mediu și lung. Din păcăte, datoria acumulată în trecut și blocarea conturilor institutului periclitează desfășurarea activităților curente. Din acest motiv vă solicităm sprijin de urgență pentru asigurarea continuității activității medicale.”, mai spun medicii Institutului de Transplant Renal Cluj

Echipa medicala a ICUTR/ Sursa foto: Facebook

În momentul de față Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj are 125 de angajați, dintre care 17 sunt medici specialiști urologi.

About The Author