Select Page

Un bărbat a murit într-o sala de sport din Turda. Ambulanța ar fi venit cu întârziere

Un bărbat a murit într-o sala de sport din Turda. Ambulanța ar fi venit cu întârziere

O persoană care făcea culturism la o sala din Câmpia Turzii, a decedat . Martorii spun că ambulanța a venit cu întârziere, iar când bărbatul a ajuns la spital, defibrilatorul nu exista.

Cornel Cadar avea 46 de ani și a mers la sală pentru a-și face obișnuitele exerciții de forță. La un moment dat, în timp ce voleibaliștii de la CSM Câmpia Turzii își terminaseră antrenamentul și se pregăteau să părăsească sala, au auzit strigătele soției victimei, care a solicitat ajutor, potrivit turdanews.net.

S-a sunat imediat la 112, iar doi sportivi au încercat să-l resusciteze. Cei doi voleibaliști, Ciortea Marius și Cîmpean Tudor, au depus eforturi consistente, atât până la sosirea ambulanței, cât și după ce a fost dus la spitalul din Câmpia Turzii. Tudor Câmpean a fost steward și a făcut cursuri de resuscitare.

Inițial, prima ambulanță a venit de la Turda, la 30 de minute și ceva după apelul efectuat la 112. Nu era dotată cu defibrilator. Victima a fost dusă la spitalul din Câmpia Turzii. Acolo, o nouă surpriză: nu exista un defibrilator! Așa că cei doi sportivi au continuat să-i facă exercițiile de resucitare. Între timp, s-a sunat la Cluj-Napoca, iar de acolo a venit un echipaj SMURD. A ajuns la spitalul din Câmpia Turzii după mai bine de o oră. Prea târziu… Victima a decedat!

Conducerea Spitalului susține că există defibrilator la Spital, dar că nu s-a putut interveni, pentru că nu avea puls. Se va transmite un comunicat de presă cu detalii.

De asemenea, cei de la Ambulanță susțin că inclusiv autospeciala avea defibrilator, că a fost conectat, dar că victima nu avea suflu sistolic, iar din acest motiv aparatul nu descarcă șoc.

About The Author