Select Page

Unde mergem în mini-vacanța de 1 decembrie, dacă avem urgențe medicale. Spitalele și farmaciile din Cluj, cu program non-stop

Unde mergem în mini-vacanța de 1 decembrie, dacă avem urgențe medicale. Spitalele și farmaciile din Cluj, cu program non-stop

Mini-vacanța de 1 decembrie ar putea aduce și boli sau diferite urgențe medicale, mai ales în rândul copiilor. Dacă sunteți din județul Cluj sau doar sărbătoriți Centenarul aici, să știți că aveți la dispoziție câteva spitale, unde vă puteți adresa în caz că e nevoie să vă vadă un medic.

Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada 30 noiembrie 2017 – 04 decembrie 2017 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice.
Adulții se pot adresa Unităţii de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, strada Clinicilor nr. 3-5, iar pentru copii, asistența medicală se asigură la Unitatea de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, strada Moţilor nr. 68.

În Municipiile Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Oraşul Huedin, serviciile de urgenţă sunt asigurate prin Compartimentele de Primiri Urgenţe şi Camerele de Gardă ale spitalelor.

Deasemenea, pentru urgenţe minore, populaţia se poate adresa la Centrele de Permanenţă care funcţionează în zilele de sărbători legale în program permanent, 24 ore:

– Cluj Napoca, str. Băiţa nr. 9
– Cluj-Napoca, str. Horea nr. 78
– Turda, Calea Victoriei nr. 7C
– Mociu, str. Principală nr.88

Asistenţa medicală de urgenţă stomatologică funcţionează pentru adulţi şi copii, în permanenţă, pe toată această perioadă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din str. Clinicilor nr. 3-5.

Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj funcţionează în regim de permanenţă şi poate fi apelat la numărul de telefon 112.

Farmacii deschise în mini-vacanța de 1 Decembrie:

  • Farmacia Remedium în cartierul Mărăști, peste drum de Piața Mărăști
  • Farmacia Cynara, în cartierul Mănăștur, pe Calea Mănăștur
  • Farmacia ViaFarm, în Piața Mihai Viteazu, lângă McDonalds
  • EcoFarmacia în Piața Cipariu
  • Farmacia Napofarm, în cartierul Gheorgheni, pe strada Alexandru Vaida Voievod

About The Author