Select Page

UPU, sufocat de pacienți din cauza medicilor de familie. Medic de familie: „Am semnat contractul cu CNAS pentru că ne-au băgat pumnul în gură”

UPU, sufocat de pacienți din cauza medicilor de familie. Medic de familie: „Am semnat contractul cu CNAS pentru că ne-au băgat pumnul în gură”

Zeci de pacienți apelează la Unitatea de primiri urgențe, după ce medicii de familie au anunțat ca nu mai eliberează bilete de trimitere către specialiști sau trimiteri pentru internări.

„Dacă medicii de familie nu mai dau trimiteri spre specialiști, iar unii pacienți au programari pentru internare vin în UPU pentru consultații. În acest fel supraaglomerează unitatea de primiri urgențe. În data de 3 ianuarie, de exemplu, din 151 de solicitări, 80 la sută erau cazuri care puteau fi rezolvate de medicul de familie”, a declarat pentru ȘtiriMed, Monica Costin, director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgența Cluj.

Cei aproximativ 400 de medici de familie din judetul Cluj au semnat, joi, contractul cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Dar tot continuă să protesteze și nu eliberează bilete de trimitere sau de internare.

„Am semnat contractul pentru că se practică politica pumnului în gură. Ne-au spus cei de la casă că dacă nu semnăm astăzi, nu vom mai putea să beneficiem de niciun serviciu decontat de casă. Pacienții ne susțin în demersul nostru, noi facem consultații, vaccinări, dar nu eliberăm documente. Și prin protestul acesta al nostru vrem să atragem atenția asupra situației din sănătate. Ar trebui să fim cu toții atenți ce se întâmplă cu banii din sănătate, unde se duc și cum sunt cheltuiți”, a spus pentru ȘtiriMed, Emiliana Costiug, medic de familie și vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie Cluj.

Emiliana Costiug a mai spus că foarte mulți medici de familie sunt în pragul falimentului pentru că, din cauza modificărilor legislației, nu mai au bani să își întrețină cabinetele. În județul Cluj cei care riscă să închidă ușa cabineelor medicale sunt medicii din mediul rural și cei care au un număr mic de pacienți.

About The Author