Select Page

Vom avea mai mulți medici de copii. Ministerul Sănătății înființează specialități pediatrice noi

Vom avea mai mulți medici de copii. Ministerul Sănătății  înființează specialități pediatrice noi

Peste câțiva ani vom avea mai mulți medici care se vor ocupa de tratarea copiilor. Ministerul Sănătății a dispus înființarea mai multor specialități pediatrice, cum ar fi cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, dar și pneumologie pediatrică, potrivit unui comunicat de presă transmis luni.

„Curricula pentru aceste noi specialități este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani. Pentru medicina dentară s-a înființat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, specialitatea de pedodonție, cu o durată de pregătire de 3 ani”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății

Potrivit sursei citate, la capitolul noutăți intră și mărirea duratei rezidențiatului la anumite specializări, durată care a fost redusă în anul 2010: chirurgie toracică (de la 5 ani la 6 ani), cardiologie (de la 5 ani la 6 ani), endocrinologie (de la 4 ani la 5 ani), gastroenterologie (de la 4 ani la 5 ani), geriatrie şi gerontologie (de la 4 ani la 5 ani).

„Mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sănătății au solicitat armonizarea curiculelor de pregătire cu cele europene, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire. În opinia specialiștilor, majorarea este susținută de faptul că și în celelalte țări ale Uniunii Europene există o tendință generală în acest sens, tendință agreată și de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști”, se arată în comunicatul de presă citat.

Sursa foto: copilul.ro

About The Author