Selectați pagina

Anchetă la Aeroportul Cluj după ce 2000 de persoane stau nas în nas în parcarea aerogării. Ce spune ministrul Sănătății

Anchetă la Aeroportul Cluj după ce 2000 de persoane stau nas în nas în parcarea aerogării. Ce spune ministrul Sănătății

Circa 2.000 de persoane ce provin din mai multe județe din țară stau nas în nas, încă de joi dimineața, în parcarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Aceștia sunt muncitori sezonieri și pleacă cu 12 curse charter în Germania, pentru munci agricole.

haos aeroport

Oamenii stau aproape lipiti unii de altii/Sursa foto: Facebook /Dinu Gherman

Situația nu ar fi una neobișnuită, dacă în România nu ar fi în vigoare mai multe ordonanțe militare, din cauza pandemiei de Coronavirus, care prevăd clar că oamenii trebuie să stea pe cât posibil în case, iar dacă sunt nevoiți să iasă, trebuie să păstreze o distanță socială de 2 metri.

După ce în presă au apărut imagini cu cei 2 000 de oameni îmbulziți în parcarea Aeroportului, prefectul județului Cluj a spus că situația a fost creată de organizarea deficitară a operatorului privat care îi transportă pe oameni în Germania.

„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13:00 la 21:00 . Intră controlat în aerogară, problema e în interior. Am trimis jandarmi și forțe ale Poliției pentru a-i dispersa. Operatorul privat va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm să luăm măsurile care se pot lua în acest moment”, a spus prefectul județului, Mircea Abrudean

La rândul său, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a spus că în fiecare moment apar alte informații, dar că nu crede că Germania primește acum mii de muncitori străini.

„În orice moment avem foarte multe informații. Mi-e greu să cred că Germania primește 10.000 de oameni deodată, în condițiile în care România este și ea un focar”, a spus Nelu Tătaru, citat de știri.tvr.ro

Sursa foto: Facebook/Mircea Olaru Zainescu