

Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu peste 330 de milioane de lei, alocați de Guvern. O mare parte din bani – 120 milioane lei – va merge pentru achiziția a 700.000 de doze de Remdesivir, medicament folosit pentru tratarea celor infectați cu SARS-COV 2.
„Astăzi, avem în stoc suficiente doze din acest medicament pentru următoarele săptămâni, dar dorim din timp să asigurăm continuitatea tratamentului în spitalele din România, astfel încât, după publicarea în Monitorul Oficial, imediat vom începe demersurile de achiziţie publică pentru acest medicament”, a declarat ministrul Sănătății
VIDEO AICI
Ministrul Cseke Attila a mai spus că alte 30 de milioane de lei vor fi folosite pentru cheltuieli necesare funcţionării centrelor de vaccinare anti-COVID. Alte 30 de milioane de lei vor fi alocate pentru suplimentarea achiziţionării de tichete de masă acordate persoanelor cu schemă completă de vaccinare.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat într-o conferință de presă că o altă parte din bani, respectiv 152 milioane de lei – va fi folosită pentru achiziția de vaccinuri anti HPV, vaccinuri antigripale, vaccinuri hexavalente și tratamente pentru pacienții HIV/SIDA.