Selectați pagina

Aproape 4000 de persoane care se confruntă cu infertilitatea s-au înscris în programul pentru creşterea natalităţii

Aproape 4000 de persoane care se confruntă cu infertilitatea s-au înscris în programul pentru creşterea natalităţii

Aproape 4000 de familii care îşi doresc un copil, dar se confruntă cu infertilitatea, au trimis deja o solicitare spre Ministerul Familiei. Cererile au fost înregistrate în programul social pentru creșterea natalității.

Am primit aproape 4.000 de solicitări până în acest moment, cele mai multe dintre dosare fiind transmise pe adresa de e-mail natalitate@mfamilie.gov.ro. Doar în primele 3 minute au intrat 800 de mesaje, adică aproape 4 pe secundă. În unele cazuri, este posibil să nu fi ajuns încă mesajul de confirmare din cauza numărului foarte mare de mesaje sosite în același timp. Colegii mei au început deja să înregistreze fiecare mesaj în parte, iar toate dosarele vor primi în cel mai scurt timp numărul de înregistrare. În cazul dosarelor transmise de mai multe ori vom lua în calcul doar primul transmis. Vă rog să nu transmiteți de mai multe ori dosarul pentru a nu le îngreuna colegilor din minister munca și a întârzia, practic, desfășurarea optimă a programului. Vreau să liniștesc persoanele care e posibil să fi transmis dosarele incomplete sau cu documente neconforme. Nimeni nu este descalificat din start și, după analiza dosarului, va avea la dispoziție 5 zile să îl completeze, așa cum prevede regulamentul, susţine Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Ministrul spune că lista clinicilor înscrise în program se modifică zilnic, în funcție de cum se semnează contractele între clinici și compania care emite voucherele.

Vă asigur că nu trebuie să intre nimeni în panică dacă nu-și regăsește pe listă clinica aleasă pentru că în fiecare zi completăm lista. Unitățile sanitare care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se pot înscrie în continuare în program, procesul de selecție fiind deschis pe toată perioada de derulare a proiectului. De asemenea, în scurt timp, vom publica și lista farmaciilor înscrise în program și de unde vor putea fi cumpărate tratamentele medicamentoase prescrise de medici, a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Programul va continua şi anul viitor.

Așa cum am anunțat, și anul viitor! În 2023 așteptăm dosarele începând cu 9 ianuarie, ora 08:00. Condițiile rămân aceleași, iar regulamentul și restul documentelor necesare se găsesc pe site-ul ministerului.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicul.

Despre autor