Selectați pagina

A trecut un sfert de veac de la prima operație pe cord la Cluj. Ce spune chirurgul care a realizat intervenția despre situația actuală din Institut

A trecut un sfert de veac de la prima operație pe cord la Cluj. Ce spune chirurgul care a realizat intervenția despre situația actuală din Institut

Au trecut 25 de ani de la efectuarea primei operații pe cord deschis la Institutul Inimii, „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca. De atunci, numărul operațiilor a crescut până la 804 în 20014, apoi, lipsurile materiale și criza în care a intrat sănătatea, au început să pună frână inervențiilor

„Prima operație pe cord deschis s-a făcut exact în 18 noiembrie 1991, a fost o protezare mitrală la un pacient atunci în vâstă de 50 lși ceva de ani, Operația a fost făcută de profesorul Bârsan, care atunci a devenit șeful Institutului. De atunci, numărul de operații a crescut în fiecare an, până la un vârf de 804 operații, în 2009. După care a umat o curbă descendenă, apoi am început să creșem iar numărul de operații, de aproximativ 3 ani de zile. Sigur, criza mondială, prețurile, finanțarea spitalelor. Nu ducem lipsă d specialiști, avem cardiologi mulți, chirurgi mulți, dar ducem lipsă de materiale. La ora actuală am ajuns ca de la 670 de operații pe care le-am făcut în 2013, să creștem și să facem anul trecut 740 de operații, ceea ce este o cifră bună, la nivelul multor spitale europene”, a declarat pentru ȘtiriMed, profesorul Adrian Molnar, directorul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj

Institutul Inimii din Cluj-Napca/Sursa foto: dozadebine.ro

Institutul Inimii din Cluj-Napca/Sursa foto: dozadebine.ro

Profesorul Mircea Bârsan este acum pensionar și nu mai locuiește în Cluj-Napoca, dar a venit ca să celebreze alături de colegii săi un sfert de veac de la prima intervenție chirurgicală pe cord. Modest din fire,profesorl spune că meritul este al întregii echipe și a profesorului Stăncioiu, fondatorul Institutului Inimii, prezent și el în sala de operație, atunci, în 1991.

„În chirurgia cardiacă nu un chirurg se laudă că face operația, ci o întreagă echipă și eu nu am venit atunci în Cluj, în 91, ca să fac eu mare lucru în chirurgia cardiacă. Mă bazam pe profesorul Emil Cardean, care era profesor de anestezie și care a făcut parte din echipă, pe doctorul Scridon și pe doctorul Giurgea, cu care împreună am operat, iar lângă noi, tot timpul a stat profesorul Stăncioiu, care a făcut acest Institut, și care a stat cu noi în sală, îmi aduc aminte că a și plâns în timpul operației”, a declarat pentru ȘtiriMed, profesorul Mircea Bârsan

Despre situația materială dificilă din Institutul Inimii, dar și din alte spitale, renumitul medic spune că este o situație care se regăsește și în alte țări.

„Din 1976 de când mi-am început eu activitatea, a fost tot lipsă de bani. Și așa este și acum. Un manager bun trebuie să știe să își împartă fondurile, care sunt puține, să îi ajungă pentru numărul de pacienți. Din cauza banilor puțini au prioritate urgențele, de-aia se formează liste de așteptare. În medicină banii nu ajung niciodată”, a mai spus prof. Mircea Bârsan

Sursa foto: cotidianul.ro