

Serviciul de telemedicină ALOPEDI a fost apelat de aproape 3.700 de părinți, în primele trei luni ale acestui an. Principalele probleme pentru care părinții au sunat, au fost infecțiile respiratorii și erupțiile cutanate.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, a realizat împreună cu reprezentanții care gestionează serviciul de
Call-centerul ALOPEDI – 0364917, serviciu gestionat de Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii a fost apelat în primul trimestru al anului 2024 de aproape 3.700 de părinți. O analiză arată că majoritatea apelurilor, mai exact 76% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului. De asemenea, pentru 7,7% dintre copii a fost necesar consultul medical imediat la medicul de familie ori centrele de permanență sau serviciile de urgență.
„Numărul crescut de apeluri din primele trei luni ale acestui an reprezintă o dovadă în plus a încrederii pe care o au părinții în recomandările și sfaturile medicale prompte ale specialiștilor ce deservesc serviciul de sfat pediatric telefonic ALOPEDI – 0364917. Este extrem de important să reamintim părinților că serviciul de call center pentru urgențe pediatrice este disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte.”, a declarat Alin Tișe președintele Consiliului Județean Cluj.
În luna ianuarie au fost înregistrate peste 1.500 de apeluri, din care 300 de solicitări au fost pentru îngrijirea copiilor cu probleme respiratorii, numărul acestora reducându-se treptat în următoarele două luni. Totodată, și apelurile pentru erupții cutanate ale copiilor au fost în număr mare, respectiv 522 în ianuarie, 303 în februarie și 181 în martie.