Selectați pagina

Laparoscop revolutionar, în sālile de operatii ale Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj. Prima interventie: o mama si-a salvat fiul

Laparoscop revolutionar, în sālile de operatii ale Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj. Prima interventie: o mama si-a salvat fiul

De când a fost declaratā pandemia de Coronavirus, în spitalele românesti e jale mare. Unele au fost transformate in spitale COVID, unde sunt tratati si îngrijiti doar cei infectati cu SARS-COV2, iar in celelalte s-au redus motoarele la maxim. Mai exact, medicii si intregul personal medical au fost obligati prin legi speciale sa se ocupe doar de cazurile urgente. Și au fost amânate pentru o dată incertă toate interventiile bolnavilor cronici. De parcă acestia ar ști să își gestioneze bolile singuri, în intimitatea locuinței.

Asa s-a întâmplat si in Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj, unde, dintr-o dată, au fost puse în asteptare inclusiv operatiile de transplant. Iar când s-au reluat, timid, au dispărut donatorii, speriați de noul Coronavirus. Drept urmare, numarul interventiilor a fost mic, iar lista de asteptare a pacientilor era tot mai lungă.

 „Au fost într-adevăr sincope în activitatea de transplant din cauza situaţiei epidemiologice. Nu au fost donatori dar noi sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaş normal.Luna trecută, în septembrie, am făcut  2 transplanturi, de la donatori în moarte cerebrală.”, a declarat pentru StiriMed, dr. Silviu Moga, managerul ICUTR Cluj

Octombrie a debutat cu un transplant realizat în 3D

Medicii de acolo stiu, însā, cā odatā cu aparitia noului Coronavirus, nu au dispărut bolile grave de rinichi, pacientii dependenti de dializā nu și-au revenit miraculos, iar vietile celor care depind de o operatie de transplant renal e mai importantă decât o lege datā în stare de urgentă. Așa că au făcut demersuri, au intrat pe geam acolo unde li s-au închis usi în nas și au adus la Cluj un aparat revolutionar, un laparoscop tridimensional,  pe care l-au si pus la treabă, la finalul săptămânii trecute.

„Aparatul a fost achiziționat cu bani de la Ministerul Sănătății și va fi folosit si la alte operații, nu doar la cele de transplant. Cu Acest aparat laparoscopic 3d, practic  recoltarea se face minim invaziv.  Astfel, avantajul e pentru donator, dar fiind 3D, mareşte şi astfel acurateţea mişcărilor e de foarte mare ajutor pentru cel care operează. Prima operatie la care a fost folosit, a fost un transplant de rinichi, de la o mamă, donatoare în vârstă de 43 de ani, către fiul său, pacient în vârstă de 26 de ani. Cei doi sunt bine, grefa și-a început funcția imediat”, a explicat dr.Silviu Moga, care a și făcut parte din echipa medicală ce s-a ocupat de acest caz.

Cazul băiatului care a avut șansa să primească un rinichi compatibil de la mama sa, transplantat prin tehnologie tridimensională nu e singular, din păcate. La ICUTR există o listă lungă de pacienți cu rinichi nefuncționali, ținuți în viață cu dializă și care zilnic așteaptă un rinichi compatbil.

„Băiatul care a fost operat acum, din păcate la o vârsta tânără a fost diagnosticat cu o boală gravă a rinicihilor şi a trecut pe hemodializă. Se află de un an pe lista de aşteptare. Mama s-a oferit să îi doneze rinichiul.”, a mai explicat dr. Silviu Moga, pentru ȘtiriMed

Situația operatiilor de transplant renal

În acest an, in România au fost realizate 136 de operații de transplant renal, arată datele Agenției Naționale de Transplant. Dintre acestea, 98 au fost de la donatori în moarte cerebrală și doar 38 de la donatori vii.

Anul trecut, in 2019, in centrele de transplant renal din țară au fost realizate 211 operații de acest fel. 154 au fost de la donatori în moarte cerebrală și 57 de la donatori vii.

În acest moment,pe lista de așteptare a celor care au nevoie de cel puțin un rinichi funcțional se află 3.092 de pacienți, potrivit datelor ANT.

 

Despre autor