Apel disperat pentru sânge, în județul Cluj. Au răspuns prompt peste 100 de militari ai Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii
Peste o sută de militari, angajați ai Bazei 70 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, au donat sânge, în urma unui apel disperat al Centrului de Transfuzii Sanguine Cluj. Militarii au donat sânge, joi, chiar în incinta bazei, unde cei de la Centrul de Transfuzii au venit cu o caravană mobilă.
„Ne-au spus cei de la Centrul de Transfuzii că au foarte mare nevoie de sânge și ne-am mobilizat cât de repede am putut. Am pus la dispoziție sala de sport, am anunțat oamenii, prin rețeaua internă, dar ne-am bazat pe transmiterea mesajului din om în om. Au fost 102 donatori. Ne bucurăm foarte tare că atâția colegi au răspuns apelului, mai ales că majoritatea au donat sânge pentru prima dată. Din 102, doar 31 de persoane au mai donat.”, a spus pentru ȘtiriMed, lt. dr. Carmen Balog, medic șef al Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii
Cerere mai mare decât rezervele de sânge
Cererea de sânge este foarte mare în Cluj, iar rezervele nu ajung de la o zi la alta, spun reprezentanții Centrului de Transfuzii. Așa că, nu sunt puține zilele în care medicii de acolo pun mâna pe telefoane și își cheamă rude, cunoștințe, prieteni, să vină să doneze.
„În Cluj sunt și foarte multe spitale și, normal că cererea de sânge este mare. Ni se solicită mult sânge de la spitalul de Oncologie, de la Hematologie, de la Spitalul de Copii. Foarte mult ne-a ajutat gestul celor de la Baza Aeriană. Să avem peste o sută de donatori într-o zi, înseamnă să reușim să acoperim cererea pe care o avem. Pentru că foarte rar avem mai mult de 50 de donatori într-o zi”, a explicat pentru ȘtiriMed, dr. Sanda Novac, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Cluj
Situația devine critică atunci când depozitul de sânge este gol, iar de la spitale medicii sună că au nevoie de sânge, fie pentru operații, pentru pacienți COVID în stare gravă sau pentru tineri, victime ale unor accidente rutiere.
„Atunci punem mâna pe telefoane și sunăm, să vină oamenii. Trimitem e-mailuri, apelăm la cunoștințe. Facem tot ce putem să aducem donatori în centru”, a mai spus dr. Sanda Novac
În război sanitar, tot militarii spun „Da”
Medicul șef al Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, dr. Carmen Balog, spune că reprezentanții Bazei iau în calcul ca pe viitor să organizeze periodic mini-campanii de donare de sânge, în unitate.
„Oamenii au fost receptivi. Și primii care au donat sunt colegii din subordinea mea, cărora încerc să le insuflu ideea de echipă și de susținere reciprocă. Majoritatea sunt la prima donare, dar știu sigur că vor spune da și la un alt apel”, a mai spus lt. dr. Carmen Balog
În urma campaniei de donare de sânge de la Baza Aeriană 71, medicii Centrului de Transfuzii au dus în depozit aproape 46 de litri de sânge. Cantitate care ar ajunge să acopere necesarul unei zile cu nevoie mari, spun specialiștii.
Vaccinurile împotriva COVID-19 și donarea de sânge
Medicii spun că donarea de sânge nu este condiționată de vaccinarea împotriva COVID-19. Totuși, cei care vor să doneze sânge trebuie să știe că înainte de donare trebuie să treacă mai mult de 6 zile de la ultima doză de vaccin.
Iar în cazul celor care se vaccinează cu serul Johnson&Johnson, perioada de timp care trebuie să treacă între vaccin și donare este de minimum 4 săptămâni.