Selectați pagina

UMF Cluj deschide o filială în Maramureș: Va forma asistenți medicali

UMF Cluj deschide o filială în Maramureș: Va forma asistenți medicali

Asistenți medicali formați în Maramureș în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Universitatea va deschide o filială la Baia Mare, care va funcționa din toamnă.

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş va participa la proiectul care prevede formarea specialiştilor în domeniul asistenţei medicale, fiind parte a acordului de cooperare dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în vederea formării de asistenţi medicali în municipiu, potrivit Agepres.

Universitatea clujeană urmează să deschidă o filială în municipiul Baia Mare.

„E un parteneriat care îşi propune să aducă Universitatea de Medicină în municipiul Baia Mare, astfel încât din toamna acestui an să avem studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, filiala Baia Mare. În prima etapă nu vom avea studenţi la medicină, în prima etapă vom avea studenţi la asistenţi medicali şi alte specializări, pe care le vor stabili cei de la universitate împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă pe viitor ne dorim ca universitatea să aibă inclusiv partea de medicină, aici în Baia Mare. (…) Spitalele din judeţul Maramureş, din Baia Mare vor avea de câştigat prin faptul că vor avea la îndemână specialişti, oameni cu care pot lucra la cele mai mari standarde” a spus preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan.

Despre autor