

Peste 30 de psihologi și psihoterapeuți din Cluj-Napoca, București, Timișoara și Craiova vor oferi gratuit consultații de specialitate celor care luptă cu depresia. Consultațiile au loc în cadrul campaniei denumită Blue Monday, după numele celei mai depresive zile din an, a treia zi de luni din luna ianuarie (18 ianuarie 2021) .
Campania a ajuns la cea de-a patra ediție și a fost inițiată în urmă cu 4 ani de Asociația Daisler din Cluj-Napoca.
Sub coordonarea psihologilor clujeni Denisa Niță și Cristina Lațcu, campania conectează sute de persoane din toată țara cu peste 30 de psihologi și psihoterapeuți români, dispuși să-i asculte și asiste în cadrul consultațiilor de specialitate oferite gratuit în perioada 18 – 31 ianuarie 2021.
Depresia a fost numită de specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății, noua maladie mondială, care ar putea să ucidă, până în 2030, mai mulți oameni decât orice altă boală.
La nivel național, 1 din 10 români suferă de depresie, arată statisticile, iar lucrurile s-au înrăutățit în ultimul an din cauza pandemiei de COVID19.
Sub semnul unui 2020 marcat de pandemia Covid-19 și în contextul rezultatelor studiului realizat de Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania, potrivit căruia 42% dintre români sunt mai furioși, mai triști și mai fricoși la final de 2020 și început de 2021, Blue Monday devine o campanie cu adevărat importantă.
transmit reprezentanții Asociației Daisler, inițiatorii campaniei Blue Monday
“Blue Monday este un proiect foarte drag mie. Am pornit de la niște vederi, acum 3 ani, la prima ediție, și am ajuns la 80 de persoane care au beneficiat de terapie gratuită și 20 de psihologi parteneri anul trecut. În fiecare an crește numărul psihologilor care ne susțin, ceea ce înseamnă că nu doar noi credem în inițiativa noastră” psiholog Denisa Niță, coordonatoare a campaniei Blue Monday.
psiholog Denisa Niță, coordonatoare a campanie Blue Monday
„Campania Blue Monday a creat un awareness și pentru noi în ceea ce privește numărul mare de oameni care au nevoie să discute cu un specialist; au renunțat să se mai ascundă în spatele măștii de “sunt bine, totul e sub control”, lucru pe care eu, ca specialist, nu pot decât să-l apreciez și încurajez” – psiholog Cristina Lațcu, coordonatoare a campaniei Blue Monday.
psiholog Cristina Lațcu, coordonatoare a campaniei Blue Monday
Cei care vor să discute cu unul dintre cei 34 de specialiști care acordă gratuit consultații în cadrul campaniei Blue Monday, se pot înscrie dupa ce completează AICI un formular de înscriere.
Din cauza pandemiei, toate ședințele de psihoterapie vor fi oferite în format digital, anunță coordonatorii campaniei.
Din 2005, în fiecare an, cea de-a treia zi de luni a lui ianuarie e supranumită Blue Monday. Conceptul vine de peste ocean și, potrivit unei ecuații pseudoștiințifice, are de-a face cu o stare generală proastă cauzată de trecerea sărbătorilor de iarnă, întoarcerea la muncă, o situație financiară mai precară decât în luna anterioară și per total o stare generală deprimantă.