Primul educator din România, certificat Wunderled, este din Cluj. Carmen Cojan s-a specializat în programul care promovează învățarea prin joacă
Primul educator din România, certificat în programul alternativ de învățare, Wunderled, este din Cluj. Carmen Cojan este specialist în Științele Educației, în educație timpurie și educație parentală și a primit certificatul de educator Wunderled, după un an de cursuri și pregătire intense.
Îndrumătorul ei a fost Sally Fowler Haughey, educator internațional pe educație timpurie cu experiență de peste 20 de ani și fondatoarea Fairy Dust Teaching, un program care are la bază ideea dreptului copiilor de a descoperi lumea prin joc.
„Îmi este sufletul sus de bucurie. Nu doar că am participat la toate conferințele organizate de ea (n.r. de Sally Fowler), dar am ales și să învăț de la ea, prin intermediul celui mai consistent curs pe care îl desfășoară timp de un an. Cu întâlniri obligatorii, lună de lună, cu idei uimitoare, cu perspective despre educație, cu obiective mai realiste decât mi-aș fi putut închipui.”, a declarat Carmen Cojan, educator Wunderled și primul educator care a pus în România bazele educației timpurii prin joc 0 – 3 ani
Cine este Carmen Cojan
Carmen Cojan este educator, specialist în Științele Educației și omul care a deschis, în România, primul centru de educație timpurie 0 -3 ani. Ghidușel este centrul și funcționează în Cluj-Napoca. În paralel cu Ghidușel, Carmen a pus pe picioare și un program de terapie pentru părinți, numit sugestiv „Grădinița de Părinți”. Părinții consiliați – pe diferite teme, de la adaptarea mamei cu noul mebru al familiei, până la acomodarea celor mici la creșă și grădiniță sau gestionarea tantrumurilor – sunt din toată țara și au găsit în Carmen Cojan nu doar specialistul, ci și părintele, care le înțelege nevoile.
Mai multe detalii despre activitatea lui Carmen Cojan găsiți AICI și AICI
Ce este programul Wunderled?
Programul Wunderled este, la fel ca Waldorf sau Montessori. un program de educație alternativă. Acesta are la bază dreptul copilului de a fi educat prin joc.
Modelul Play-Activated Learning™ este alcătuit din cinci faze diferite: Fundație, Mediu, Observare, Stimulare și Validare. Acest cadru a fost creat pentru ca educatorii să își poată dezvolta practica, într-un mod care să acopere toate bazele.
Învățarea activată prin joc simplifică educația bazată pe joc prin clasificarea și evidențierea diferitelor componente care alcătuiesc orice practică de predare. Fie că este vorba de valorile autentice de predare, de amenajarea clasei sau de procesul de facilitare a jocului, învățarea activată prin joc trebuie considerată instrumentul de sculptură al educatorului.