Selectați pagina

Carmen Mihalca a învins cancerul de sân: Am ales să trăiesc clipa, să iau fiecare victorie ca pe următorul pas în câștigarea războiului

Carmen Mihalca a învins cancerul de sân:  Am ales să trăiesc clipa, să iau fiecare victorie ca pe următorul pas în câștigarea războiului

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei, iar incidenţa este în creştere. Diagnosticat în fază incipientă ,înaintea răspândirii în organism, femeile cu acest tip de cancer au o rată de supravietuire de 95 la sută. 

CITEȘTE ȘI: 1 DIN 4 CANCERE ÎN RÂNDUL FEMEILOR ESTE LOCALIZAT ÎN SÂN. OCTOMBRIE ESTE LUNA INTERNAȚIONALĂ A CONȘTIENTIZĂRII CANCERULUI MAMAR

Cheia este, însă, prevenţia. Anual, femeile ar trebui să facă un control şi o ecografie de sân sau o mamografie.

ŞtiriMed vă prezintă poveştile unor femei curajoase care sunt supravieţuitoare ale cancerului de sân.

Carmen Mihalca este una dintre femeile care a învins cancerul de sân. Ea este din Cluj-Napoca, este un antreprenor de succes în domeniul IT, specialist SEO şi partener Google Ads și fondatoarea unei comunități puternice de femei de afaceri, numită simplu: Antreprenoare. Comunitatea are peste 9000 de membri, iar Carmen le ajută şi le susţine pe femeile care au propria lor afacere.

Dar această boală nemiloasă nu ține cont de vârsta femeilor, de statutul social sau de preocupările lor. Pur și simplu lovește. Iar într-o astfel de situație năucitoare s-a aflat și Carmen, în urmă cu trei ani, când a aflat că are cancer mamar.

Un diagnostic care pe (prea) multe paciente le dărâmă. Dar Carmen a rămas dârză și lucidă. Și a început să lupte, atât pentru ea, cât şi pentru celelalte femei din jur. Așa că, acum este implicată în numeroase campanii de prevenţie şi constientizare a cancerului de sân.

Carmen Mihalca: „În timpul radioterapiei am muncit. Îmi programam ședințele de radioterapie după ora 15.00”

ŞtiriMed: Carmen, lumea te știe ca pe o femeie puternică care a creat o comunitate frumoasă pentru femeile antreprenor. Ce nu știe însă multa lume e că tu ai primit o veste crunta în urmă cu ceva timp. Când ai aflat că ai cancer la sân?

Carmen Mihalca: În noiembrie 2017 am descoperit prin auto-palpare un mic nodul. L-am urmărit să văd dacă dispare. În februarie 2018, pentru că era tot acolo, l-am investigat ecografic la un medic renumit din Cluj. Mi-a spus că nu este un nodul problematic și dacă mă deranjează se poate îndepărta în ambulatoriu. Nu mă deranja fizic, dar mă deranja psihic. Ceva îmi spunea că nu e bine.

Așa că, în 10 noiembrie 2018, când am auzit de caravana „Nu am făcut destul” care făcea ecografii la sân am zis să îmi fac cadou o ecografie gratuită. Era duminică și luni era ziua mea. Împlineam 39 de ani. Doctorul din caravană mi-a recomandat o mamografie.

Mamografia nu a indicat nici o problemă. Însă medicul de la IOCN a dorit să vadă nodului și ecografic. La indicația mea precisă, a reușit să vadă nodulul. Era mic, de 7 mm și ascuns în pliul axilei, dar la suprafața pielii. Medicul a spus că e nevoie de o biopsie pentru că nu îi plac marginile franjurate ale nodulului. 

Am făcut biopsia și rezultatul l-am primit în 14 decembrie 2018.  Atunci am aflat că am cancer. Un cancer stadiu 1 care necesita o mulțime de alte investigații pentru stabilirea unui tratament.

ŞtiriMed: Înainte să afli asta, erai o persoana care mergea regulat la controale de rutină?

Carmen Mihalca :Am alăptat 3 ani și 8 luni și nu mi-am făcut ecografie la sân după ce am născut și nici după ce am terminat cu alăptarea. Îmi făcusem însă, înainte să rămân însărcinată, cândva la 30 de ani (deci cu 9 ani înainte). În schimb, îmi făceam anual testul Babeș-Papanicolau.

ŞtiriMed: Ce ai făcut imediat după ce ai aflat diagnosticul?

Carmen Mihalca: Vei zâmbi, dar am încurajat medicul care mi-a dat rezultatul biopsiei. Mi-a dat diagnosticul pe holurile de la IOCN, în mijlocul altor pacienți, pentru că era grăbit să susțină lucrarea de dizertație (în 10 minute). L-am încurajat și i-am spus să nu aibă emoții, că va trece cu bine peste examen.

A venit cu mine la medicul oncolog și a mers să își susțină lucrarea. Eram împreună cu soțul meu. Am intrat la medicul oncolog în cabinet și, acolo, discuțiile au stârnit în mine un tăvălug emoțional. Nu am auzit decât cancer și rată de supraviețuire la 5 ani.

Când emoțiile nu te copleșesc, ci îți dau putere

ŞtiriMed: Ce a însemnat lupta ta cu acest diagnostic?

Carmen Mihalca: Tăvălugul emoțional mi-a dat putere. Mi-a dat putere să lupt cu zâmbetul pe buze. Îmi amintesc că au fost 5 zile de căutări, de informare, de speranță, de neîncredere, de îndoială, de iubire, de redescoperire, de prețuire. După 5 zile de analize(CT, RMN, EKG, ecografie trans-esofagiana și multe altele) știam care e pasul următor: operația.

Am cerut o a doua părere despre tratamentul recomandat, despre operație, despre analize genetice. M-am informat, m-am bucurat de sărbători, o vacanță la ski. În ianuarie 2019 m-am operat, urmând ca spre sfârșit de februarie să încep hormono-terapia și în martie, radioterapia.

Nu am luptat cu diagnosticul. Am luptat cu boala. Diagnosticul l-am privit ca un text scris pe hârtii. Atât. Fără consecințele care ar putea decurge de aici.

Am ales să trăiesc clipa, să iau fiecare victorie ca următorul pas în câștigarea războiului. Mai am 2 ani jumate de terapie hormonală. Cancerul nu este o boală lașă. Te lasă să lupți. E important cu ce arme lupți și cât de puternic e adversarul. De data aceasta, se pare că am fost mai puternică.

Carmen Mihalca: Merg la spital ca să îmi reamintesc că acolo am primit a doua şansă la viaţă

ŞtiriMed: Cum ești acum? In ce consta monitorizarea? Poți spune că ai învins boala?

Carmen Mihalca: Sunt bine. Întotdeauna am fost bine. Chiar și în timpul operației. M-am trezit mai devreme din anestezie. Voiam să trăiesc :). Am fost bine și în timpul radioterapiei. Fiecare ședință „de solar” am primit-o ca un dar pentru încă o zi împreună cu familia mea. 

Sunt bine și acum când merg zâmbind la controalele periodice la fiecare 6 luni. Lupta mea continuă. Mai am 2 ani jumate de tratament hormonal și merg o dată la 3 luni la spital pentru rețetă. Sincer, merg și pentru că e nevoie să îmi reamintesc că acolo am primit o a doua șansă la viață. Merg pentru a vorbi cu pacientele care tocmai au primit diagnosticul și cu supraviețuitoarele. Întotdeauna vin cu alta poveste. Și, poveștile acestea mă ajută să susțin campaniile de conștientizare, mă ajută să văd ce lipsește femeii din România.

ŞtiriMed: Înainte de a fi diagnosticata probabil, ca noi toți, ai avut momente in care simțeai că e greu sau nu mai poți. Acest diagnostic ți-a schimbat în vreun fel perspectiva asupra vieții?

Carmen Mihalca: Știi vorba aia? Când nu mai poți, mai poți un pic. Ei, uite așa și eu. Când am primit diagnosticul, m-am resetat, mi-am schimbat modul de a gândi, de a percepe lucrurile, oamenii. Am înțeles că bucuria stă în lucruri mărunte. Am descoperit că pot să spun „nu” mult mai ușor. Că eu sunt importantă și că dacă eu sunt bine, pot să fac atât de multe pentru cei din jurul meu.

ŞtiriMed: Ți-a fost afectat businessul? Dar viața personală? Cum?

Carmen Mihalca: După primirea diagnosticului mi-am sunat clienții și le-am transmis că acum am o luptă de dus, că proiectele nu vor putea fi finalizate și că, dacă ei doresc, să își caute altă firmă de programare care să preia proiectele. Suntem în firmă eu și soțul meu. Ne era imposibil să lucrăm în acele momente. Nu am pierdut niciun client în acele momente. Au fost alături de noi.

Mi-am reluat activitatea la 2 săptămâni după operație și am lucrat zilnic pe perioada radioterapiei. Mi-am programat ședințele de radioterapie după ora 15. Îmi duceam dimineața copilul la școală apoi munceam și după ședințele de radioterapie mă odihneam, petreceam timp cu copilul, citeam, dormeam, mă relaxam

ŞtiriMed: Ce ai simțit că a fost cel mai greu in această perioadă?

Carmen Mihalca: Cel mai greu a fost să văd frământarea interioară a soțului meu. Să văd cât poate să îi fie de greu la gândul că s-ar putea să mă piardă.

Carmen Mihalca: „Insistați atunci când simțiți că ceva nu e ok. Cereți a doua, a treia, a patra părere”

ŞtiriMed: Ce sfat ai pentru femeile care nu au timp sa pună sănătatea lor pe primul plan?

Carmen Mihalca: Sfatul meu pentru femei e să învețe să își asculte corpul, să își asculte vocea interioară, sufletul și să aibă încredere în ce simt. Și să meargă periodic la controale la sân (ecografie, mamografie) și testul Babeș-Papanicolau.

Și, un lucru foarte important: întrebați, întrebați, întrebați atunci când ceva nu e clar. Bateți la uși închise până vi se deschid. Insistați atunci când simțiți că ceva nu e ok. Cereți a doua, a treia, a patra părere

ŞtiriMed: Ce planuri de viitor ai?

Carmen Mihalca: Ohh, sunt atât de multe planuri pe care mi le fac zilnic. Dar, planul cel mai mare e să iau lucrurile așa cum vin, cu bune și cu rele și să nu uit să mă bucur de fiecare moment.

Luna octombrie, încă din anul 1985, a fost declarată luna de Informare și Prevenire a Cancerului la San la nivel mondial. Dacă nu ai fost recent la medic, mergi la control!

Despre autor