Selectați pagina

Ce este terapia Bowen și cum poate fi folosită în beneficiul pacienților. Cui se adresează tehnicile Bowen

Ce este terapia Bowen și cum poate fi folosită în beneficiul pacienților. Cui se adresează tehnicile Bowen

Terapia Bowen, o necunoscută în România, până acum câțiva ani, a început să fie din ce în ce mai recomandată și chiar căutată. Nu e de mirare, pentru că este o terapie ce ajută, pe de o parte la menținerea sănătății, pe de altă parte, la vindecarea unor afecțiuni cronice sau acute.

În plus, în sezonul rece, toamna și primăvara, tehnicile Bowen sunt folosite pentru stimularea imunității, în cazul adulților, copiilor și vârstnicilor.

Unde se practică Bowen

Deși în unele state europene terapia Bowen este decontată de Sistemul Național de Asigurări de Sănătate, în România încă nici măcar nu se ia în discuție, la nivel național, acest aspect al terapiilor complementare. Așadar, în spitalele de stat nu există cabinete specializate pentru practicarea tehnicilor Bowen.

Din fericire, există și în țara noastră oameni interesați să practice Bowen, așa că s-au specializat înafara granițelor țării, sunt terapeuți acreditați și acum își oferă serviciile pacienților care apelează la aceste tehnici.

zem center

Terapia Bowen se practica la ZEM Center, in Cluj-Napoca/Sursa foto: ZEM Center

„Tratarea problemelor de sănătate prin terapii complementare – acupunctură, reflexoterapie etc –  se face de mii de ani. Terapia Bowen a pornit în anii 1950 din Australia, acolo unde există astăzi Academia Bowen Australia, cea care instruiește și acrediteaza terapeuții din toată lumea. Terapia Bowen este o terapie procedurata, cu alte cuvinte se știe clar pentru fiecare afecțiune ce tip de procedura se aplică. Fără efecte secundare și cu rezultate foarte bune! În unele state, terapia Bowen este decontată prin sistemul național de asigurări de sănătate..sperăm că se va ajunge la asta și în România!, spune Lia Valendorfean, fondatoarea ZEM Center, un centru din Cluj-Napoca, cu terapeuți specializați, unde se practică mai multe terapii complementare, inclusiv Bowen.

CITEȘTE ȘI #FEMEIDEBINE LIA VALENDORFEAN, ANTREPRENOAREA „ZEM” CARE A ÎNVINS INFERTILITATEA CU AJUTORUL TERAPIILOR COMPLEMENTARE

La ZEM Center, pacienții au posibilitatea să opteze pentru ședințe individuale de Bowen, abonamente sau abonamente de familie, cu ședințe transferabile pentru oricare dintre membrii familiei. Prețurile și alte informații, le găsiți pe site-ul ZEM Center

Ce este Terapia Bowen

Terapia Bowen, fondată în anii 1950 de australianul Tom Bowen, este o tehnică non-invazivă care stimulează funcționarea normală a tuturor sistemelor din organismul uman, lucrând atât prin sistemul nervos cât și prin sistemul circulator și limfatic. Mesajele sunt transmise prin mișcări delicate efectuatate de terapeut cu degetele pe anumite puncte specifice (pe mușchi și țesut conjunctiv), prin intermediul sistemului nervos, recuperand memoria celulară a unei stări ideale de relaxare și echilibru a organismului. Rezultatele pot fi spectaculoase chiar de la prima ședința. Frecvența ședințelor Bowen este de una pe săptămâna întrucât procesul de auto-vindecare continuă pe parcursul a 4-5 zile după tratament.

Ce beneficii are terapia Bowen

Practicată de terapeuți specializați, tehnicile terapiei Bowen dau rezultate pe termen lung. Și sunt folosite cu succes atunci chiar și în cazul bebelușilor, atunci când au colici, sunt cosntipați sau au probleme cu alergiile. Însă, Bowen are aplicabilitate largă și în cazul adulților, indiferent de vârsta acestora.

the honest company acWAg1aO0hk unsplash

Terapia Bowen este indicata si pentru bebelusi

CITEȘTE ȘI DURERILE DE SPATE ȘI DE MEMBRE, BOALA OMULUI MODERN. CUM POT FI ȚINUTE SUB CONTROL ACESTE AFECȚIUNI, FĂRĂ MEDICAMENTE, CU KINETOTERAPIE

Terapia Bowen și-a dovedit eficacitatea în:

  • Depunere de toxine în corp
  • Stres și oboseală cronică
  • Dureri de cap acute și cronice (migrene)
  • Boli autoimune
  • Afecțiuni respiratorii, bronșite și astm
  • Dezechilibre hormonale și emoționale
  • Alergii, rinite, astm
  • Probleme scheleto-musculare și articulare (spondiloză, sciatica, probleme ale genunchilor și gleznelor, restricții de mișcare a gâtului/umerilor, dureri de spate, boli profesionale, accidentări etc.)
  • Afecțiuni ale organelor interne (rinichi, ficat, vezica biliară, stomac și intestine, colon etc.)
  • Infertilitate, chisturi ovariene, fibrom
  • Sechele după accidente vasculare
  • Enuresis (incontinență nocturnă la copii)
  • Afecțiuni neurologice (AVC, Parkinson, sindrom Down, autism, scleroză multiplă)
  • Dereglări ale sistemului endocrin (tiroidă) și … multe alte afecțiuni

CITEȘTE ȘI CUM NE ÎNTĂRIM IMUNITATEA CU AJUTORUL TERAPIEI BOWEN. DE CÂTE ȘEDINȚE E NEVOIE PENTRU O TOAMNĂ FĂRĂ GRIJI

Sursa foto: unsplah.com