Selectați pagina

Ce facem și cum ne protejăm în zilele caniculare. Care sunt sfaturile medicilor

Ce facem și cum ne protejăm în zilele caniculare. Care sunt sfaturile medicilor

Canicula a pus stăpânire peste România și au început să apară și primele cazuri de hipotermii. În această periaodă, spitalele din țară au activat planurile de măsuri pentru situații caniculare, iar medicii sunt pregătiți să intervină acolo unde sunt cazuri.

Ce facem în zilele caniculare

Medicii ne recomandă ca în zilele în care mercurul termometrelor indică temperaturi ridicate, să evităm, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) care deshidratează organismul sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise

Trebuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc).

Mai multe ambulanțe pe străzi

Ministerul Sănătăţii cere serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.

„Direcţiile de sănătate publică colaborează cu autorităţile locale, verifică respectarea condițiilor de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.

Ministerul Sănătății a demarat verificarea condiţiilor igienico –sanitare, de cazare şi alimentaţie, din taberele școlare, precum şi din unitățile hoteliere și cele de alimentație, punctele de prim ajutor, unitățile sanitare private de pe Litoral și din Delta Dunării.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății

CITEȘTE ȘI: PEPENELE ROȘU, FRUCTUL MINUNE AL VERII