Cel mai mare și modern laborator din Transilvania a fost deschis de rețeaua Regina Maria la Cluj. VIDEO-FOTO
Cel mai mare și modern laborator din Transilvania a fost deschis de rețeaua de sănătate Regina Maria, lider în calitatea serviciilor medicale din România. Laboratorul Regina Maria Cluj este o investiție de peste 3 milioane euro. O noutate este utilizarea inteligenței artificiale pentru validarea automată a rezultatelor și introducerea telepatologiei.
VIDEO
“Inaugurăm o nouă investiție majoră dintre cele planificate pentru acest an, într-o regiune strategică pentru noi. Suntem prezenți în Ardeal din 2008, iar Cluj este cel mai important pol regional de dezvoltare Regina Maria. Era firesc să deschidem aici cel mai mare laborator din țară, după cel din București, la același nivel tehnologic și cu aceeași pregătire profesională înaltă. Am investit până acum aproximativ 25 de milioane de euro în Cluj, mai mult de jumătate din suma alocată pentru dezvoltarea sistemului medical din Transilvania, care depășește 40 de milioane de euro. Cred foarte mult în potențialul Clujului, iar Regina Maria dezvoltă aici un ecosistem medical complet pentru pacienții din întreaga regiune centrală a României.” a declarat Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Laboratorul Regional reunește, începând cu luna mai, laboratorul clinic din Spitalul Regina Maria din Cluj Napoca, laboratorul Genetic Center și laboratorul de anatomie patologică Santomar, acoperind servicii complete de laborator clinic, genetică medicală, anatomie patologică, citologie și biologie moleculară.
Totodată, noul laborator regional reunește echipele ultraspecializate ale Genetic Center – al doilea laborator de genetică înființat în țara noastră, cu cel mai vast portofoliu de teste genetice din România și ale laboratorului de anatomie patologică Santomar, devenit de-a lungul timpului un centru de referință la nivel național în domeniul anatomiei patologice, dezvoltând, în premieră pentru România, primul proiect de telepatologie.
“În ultimii ani, investițiile în extinderea rețelei de laboratoare și puncte de recoltare au fost o prioritate pentru noi, pentru că ne-am propus să fim prezenți în fiecare județ al țării, performanță atinsă deja. Rețeaua noastră numără astăzi 36 de laboratoare dotate cu aparatură de ultimă generație și peste 140 de puncte de recoltare. Laboratorul Regina Maria din Cluj este dedicat tuturor pacienților din Ardeal și oferă servicii complete de laborator. Probele sunt procesate local, iar acest lucru înseamnă timpi mai scurți pentru eliberarea rezultatelor pentru pacienții din regiune”, declară Olimpia Enache, COO Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Capacitatea de prelucrare a probelor în cadrul Laboratorului Regional Regina Maria Cluj este de 25 milioane teste pe an, acesta integrând toate departamentele de laborator – hematologie, biochimie, imunologie, microbiologie, genetică, anatomie patologică. Probele sunt prelucrate și analizate de cei peste 100 de specialiști care lucrează în cadrul laboratorului. Întreaga aparatură este de ultimă generație, automatizată, pentru a reduce timpul de procesare a probelor. Acuratețea și siguranța rezultatelor obținute de-a lungul timpului fac ca medicii să recomande pacienților laboratoarele Regina Maria.
“Ce aduce nou pe piață Laboratorul din Cluj este digitalizarea serviciilor de laborator, prin implementarea atât a telepatologiei, cât și a unei proceduri de verificare automată a rezultatelor, procedură ce răspunde standardelor internaționale Clinical & Laboratory Standards Institute (CLSI), reduce eroarea umană și garantează acuratețea rezultatelor. Vorbim despre un sistem deja utilizat în Laboratorul Central din București, ce urmează să fie implementat cât de curând și în noul laborator din Cluj”, completează Olimpia Enache.
Telepatologia este o ramură a telemedicinei care permite transferul de imagini microscopice ale țesuturilor și informații asociate acestora între medicii specialiști implicați în îngrijirea unei persoane. Astfel, diagnosticul și conduita terapeutică adecvată pacientului se stabilesc rapid și precis. Există diferite soluții tehnice de realizare a telepatologiei, iar în cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA se utilizează cele mai avansate și moderne sisteme, care transmit informațiile în timp real.
Laboratoarele Regina Maria au integrat în sistemul de management al calității utilizarea inteligenței artificiale, având în rețea primul și singurul laborator din țară care, în urma auditării specialiștilor, a primit aviz favorabil. Cu ajutorul inteligenței artificiale, specialiștii din laborator au implementat o procedură de verificare automată a rezultatelor. Introducerea inteligenței artificiale are multiple beneficii pentru pacienți, oferind garanția unor rezultate sigure, prin eliminarea erorii umane în interpretarea datelor în laboratoarele de analize.
Laboratoarele Rețelei Regina Maria pot deservi peste 30.000 de pacienți pe zi și au o capacitate de peste 75 de milioane de teste pe an. Rețeaua deține 36 de laboratoare și 140 de puncte de recoltare în toată țara și numără mai mult de 500 de specialiști în domeniul analizelor medicale de laborator.
În Cluj-Napoca, Regina Maria deține 2 laboratoare și 14 puncte de recoltare.
Despre Rețeaua de Sănătate Regina Maria
Rețeaua de sănătate Regina Maria este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 16 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, Regina Maria demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
Totodată, Regina Maria a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu peste 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de 800.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, Regina Maria a investit peste 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.
Regina Maria este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 330 clinici partenere. Compania reunește peste 8.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 6 milioane de pacienți.
În 2023, Regina Maria a lansat un nou proiect medical – EXAVET, primul laborator de Analize și Imagistică Veterinară din cadrul rețelei marcând intrarea pe o piață nouă pentru liderul în calitatea serviciilor medicale din România.