Selectați pagina

Trei note de 10 la Bac, în Cluj. Locul I la promovabilitate pe țară

Trei note de 10 la Bac, în Cluj. Locul I la promovabilitate pe țară

Rezultate Bacalaureat 2021: județul Cluj se situează pe primul loc în țară, în ceea ce privește promovabilitatea la Bac, sesiunea iunie – iulie 2020. Peste 84% dintre candidații care s-au înscris și prezentat la examen, au obținut notă de trecere. Trei elevi au obținut media 10.

„La nivelul județului Cluj, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 84.10% ( 83.69% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 34.90 %. Rata cumulată de promovare_înainte de contestații_ este de 79.70%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat (77,79% ). Au promovat 3.264 de candidați, dintr-un total de 4.096 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3.732 de candidați provin din promoția curentă, iar 364 de candidați sunt din promoțiile anterioare.”,

anunță Inspectoratul Școlar Județean Cluj

Dintre cele trei medii de 10 înregistrate în județ, doar una este din municipiul Cluj-Napoca.

„În județul Cluj, 3 candidați au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021. Elevii provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar: Colegiul Național Andrei Mureșanu, Dej, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca și Liceul Teoretic Petru Maior, Gherla.”

mai transmit reprezentanții ISJ Cluj

Câte note de 10 au obținut elevii clujeni la fiecare probă a examenului

• 33 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 14 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• 161 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 46 / Istorie – 115)
• 282 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

„Afișarea primelor rezultate obţinute de elevii judeţului Cluj la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, care ne situează pe primul loc la nivel național, la fel ca la Evaluarea Națională, ne-a adus satisfacție și bucuria de a vedea munca constantă, desfășurată pe parcursul anilor de liceu, încununată de succes. Rezultatele reflectă, desigur, munca tuturor celor implicați în procesul de pregătire a examenelor, dar azi, se cuvine să îi felicităm pe absolvenții de liceu pentru aceste rezultate frumoase. Le urez să gestioneze cu înțelepciune succesul de azi în alegerea drumului pe care vor păși mai departe și să nu uite că echilibrul și reușita în viață le conferă respectul valorilor și capacitatea de învățare pe tot parcursul vieții !”

a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Rezultate finale, după contestații

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie 2021, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, înregistrate după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri, 9 iulie 2021.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulative, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Despre autor