Doctori la spital, artiști în timpul liber. 120 de lucrări, expuse la salonul de iarnă al medicilor, în Cluj-Napoca
Doctori la spital, artiști în timpul liber. Așa pot fi definiți 40 de medici pasionați de artă, ale căror lucrări pot fi admirate în aceste zile, în Cluj-Napoca. Expoziția „Salonul de iarnă al medicilor” poate fi vizitată la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca.
Printre ei se numără și reputatul profesor Viorel Lupu, medic psihiatru pediatru, care își expune lucrările în cadrul acestui eveniment, de 41 de ani, încă de când era student în anul I.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie spune că 30 dintre cei 40 de medici își expun pentru prima dată lucrările, la Salonul de Iarnă al Medicilor.
„Salonul de iarnă al medicilor, un eveniment organizat în cadrul Zilelor UMF „Iuliu Hațieganu”, a ajuns la ediția cu numărul 51. Anul acesta, 40 de medici pasionați de artă, dintre care 30 participă pentru prima dată, și-au expus lucrările la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca. Expoziția cuprinde peste 120 de lucrări de pictură, artă decorativă, grafică și ceramică, pe care le veți putea vedea până duminică, 12 decembrie.”, spune prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj
Rectorul UMF a postat un mesaj prin intermediul căruia transmite felicitări tuturor expozanților, precum și organizatorilor, Colegiul Medicilor Cluj și Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj și domnului șef lucr. dr. Radu-Andrei Moga, coordonatorul expoziției!