Selectați pagina

Mâna unui copil de 2 ani și 7 luni, salvată de medicii clujeni. dr. claudiu filip: „Dacă nu interveneam în timp scurt, copilul își putea pierde degetul”

Mâna unui copil de 2 ani și 7 luni, salvată de medicii clujeni. dr. claudiu filip: „Dacă nu interveneam în timp scurt, copilul își putea pierde degetul”

Mâna stângă a unui copil în vârstă de 2 ani și 7 luni, a fost salvată, marți noaptea, de medicii Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Micuțul a ajuns de urgență la spital, cu degetul arătător al mâinii stângi secționat cu un obiect ascuțit.

CITEȘTE ȘI: PROF.DR. CLAUDIA GHERMAN, MANAGERUL SPITALULUI JUDEŢEAN CLUJ, RĂSPUNDE ACUZAŢIILOR LANSATE DE MEDICUL DEMISIONAR LUCIAN FODOR: „A PUS PRESIUNE PE SISTEMUL MEDICAL, IAR PACIENŢII AU AVUT DE SUFERIT”

Intervenția a fost realizată de o echipă multidisciplinară, coordonată de medicul chirurg Claudiu Filip, noul șef al Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie din SCJU Cluj.

„Doresc să mulțumesc întregii echipe care a contribuit la intervenția chirurgicală. Suntem în etapa în care reconstruim echipa Compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, reușind, cu un efort susținut, să acoperim toate urgențele. La 12 ore după intervenția care a durat aproximativ trei ore, evoluția micuțului pacient este favorabilă. A fost foarte important să intervenim în timp scurt pentru a preîntâmpina alte complicații care ar fi putut duce la pierderea degetului. Copilul va trebui urmărit în timp și va parcurge un program de recuperare a funcționalității mâinii la care s-a intervenit chirurgical”, a declarat dr. Claudiu Filip.

Medicul chirurg a mai precizat că micuțul a intrat în sala de operație la 15 minute din momentul în care a ajuns în spital. Intervenția chirurgicală a constat în revascularizarea degetului arătător, reparația oaselor, tendoanelor, nervilor și arterei digitale de la mâna stângă a copilului.

Micul pacient a fost adus de urgență din Șimleu Silvaniei la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, după mai multe încercări de a fi transferat la alte spitale din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul SCJU Cluj are un nou șef, după ce fostul șef, chirurgul Lucian Fodor, a demisionat în ultima zi a anului 2021.

CITEȘTE: CHIRURGUL LUCIAN FODOR, CARE A DEMISIONAT DE LA SPITALUL JUDEŢEAN CLUJ, ÎN APLAUZELE COLEGILOR: AM FOST HĂRŢUIT!