Selectați pagina

Cluj-Napoca fără restricţii în weekend. Se redeschid sălile de fitness

Cluj-Napoca fără restricţii în weekend. Se redeschid sălile de fitness

Cluj-Napoca scapă de restricţiile de weekend. Astfel acestea au fost ridicate începând de astăzi. În plus sălile de fitness se redeschid după ce incidenţa a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori.

Pe lângă Cluj-Napoca scăpă de unele restricţii şi localităţile Turda, Dej, Baciu, Bonţida, Căianu, Chiuieşti, Cuzdrioara, Floreşti, Iara, Poieni.

Avem o Hotărâre de Comitet Județean, vor fi ridicate restricțiile de week-end, așa cum sunt cunoscute acele restricții, cu închiderea magazinelor și ieșirea din case interzisă după ora 20:00. Și sălile de fitness vor fi redeschise cu data de astăzi. Vorbim de măsuri de relaxare și măsurile de relaxare intră în vigoare din ziua în care este adoptată o Hotărâre în acest sens, a declarat prefectul Clujului Tasnadi Szilard.

Întrebat cum își explică faptul că a scăzut atât de mult rata de infectare în Cluj-Napoca, prefectul crede că oamenii au conștientizat pericolul și au luat măsuri de limitare a răspândirii virusului. În plus, și măsurile luate de autorități ar fi fost eficiente, potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Dar trebuie luat în calcul și faptul că în intervalul de referință, când am monitorizat gradul de infectare, am avut doar zile de restricții, a adaugat acesta.

Prefectul a mai spus că e posibil ca și restaurantele să fie redeschise, în interior, de marți.

Despre autor