Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, anunță că școlile și grădinițele din Cluj trec în online, din 7 februarie
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat, luni, că, de săptămâna viitoare, „probabil” toate școlile și grădinițele vor trece în online, din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu noul Coronavirus.
„Există un singur judeţ care, dacă se păstreză trendul ascendent, şi din păcate urmează două săptămâni grele, pentru noi toţi, din perspectiva infectării. Trendul ascendent este previzibil, situaţie în care, dată fiind raportarea la ziua de joi, joi probabil că vom avea, în judeţul Cluj, toate unităţile de învăţământ, şcoli şi grădiniţe, trecute în online, începând de săptămâna următoare”, a spus ministrul Sorin Câmpeanu, citat de news.ro
Potrivit sursei citate, ministrul Educaţiei a precizat că sunt 108 şcoli care funcţionează în sistem online, în această săptămână, după ce săptămâna trecută au fost 46 de şcoli în online, din cauza cazurilor de COVID-19, dar a ţinut să menţioneze că 108 şcoli din 17.631 de şcoli înseamnă totuşi un procent foarte mic.
Cluj, cel mai mare grad de ocupare al spitalelor, din țară
Gradul de ocupare al secțiilor COVID din spitalele din Cluj este de 67.5%, iar măsura trecerii în online a școlilor și grădinițelor se ia când acest indicator ajunge la 75%. Pe locul doi în topul județelor cu grad mare de ocupare al spitalelor este Suceava, cu 58,56%, iar pe locul 3, Bistrița Năsăud, cu 56,56%.
În municipiul Cluj-Napoca, rata de infectare COVID este de 29.43 la mia de locuitori, iar la nivelul județului, rata de infectare este de de 22.81 la mia de locuitori.