Select Page

Ghiozdanul potrivit pentru școală: cum îl alegem ca să nu fie afectată sănătatea copilului. Interviu cu dr. specialist Ortopedie-Traumatologie, Dan Cristian-Paul

Ghiozdanul potrivit pentru școală: cum îl alegem ca să nu fie afectată sănătatea copilului. Interviu cu dr. specialist Ortopedie-Traumatologie, Dan Cristian-Paul

Cum aleg ghiozdanul potrivit pentru copiii care în a acest septembrie încep școala, este una dintre principalele preocupări ale părinților în aceste zile.

Piața e plină de modele de ghiozdane, care de care mai colorate, la prețuri mai mici sau exagerat de mari. Însă, cât de important e ghiozdanul corect, pentru ca sănătatea copilului să nu fie afectată?

Câte kilograme e indicat să cântărească ghiozdanul pentru școală? Ce probleme de sănătate pot apărea atunci când copilul cară în spate un accesoriu nepotrivit? Cum pot recunoaște părinții că cel mic are probleme de sănătate din cauza ghiozdanului? Dar, cel mai important, cum pot preveni astfel de probleme?

Asist. univ. Dr. Dan Cristian-Paul, medic specialist Ortopedie – Traumatologie și viitor specialist Ortopedie Pediatrică și Podiatrie, a acordat un interviu pentru ȘtiriMed, în care vorbește tocmai despre ce probleme de sănătate pot surveni, dacă un copil poartă în spate ghiozdanul nepotrivit

stirimed tv ortoped sau podiatru
Asist. univ. Dr. Dan Cristian Paul, despre cum alegem ghizodanul potrivit pentru copii/ Foto: arhivă ȘtiriMed

ȘtiriMed: Cât de mare e riscul ca mersul unui copil și sănătatea coloanei sale vertebrale să fie afectate de un accesoriu banal și comun: ghiozdanul? Dacă e prea greu, prea voluminos, prea lung? Sau, din contră, prea subțire, prea mic etc?

Dr. Dan Cristian-Paul: Există numeroase studii care atrag atenția cu privire la efectul pe care îl poate avea asupra sănătății copiilor purtarea incorectă sau supradimensionarea ghiozdanelor. Dacă acesta este prea greu sau dimensiunile lui nu sunt adaptate conformatiei fizice a copilului, poate avea atât efecte pe termen scurt: dureri lombare, dureri cervicale, scăderea capacității pulmonare cu până la 40% cât și pe termen lung, ducând la tulburări posturale, deficit de atenție și altele.

ȘtiriMed: De ce trebuie să țină cont părinții, atunci când aleg ghiozdanul pentru mers la școală al copilului, astfel încât să fie sigur pentru coloană, postură, mers?

Dr. Dan Cristian-Paul: Le recomand părinților să țină cont de următoarele aspecte atunci când aleg ghiozdanul pentru cei mici: să opteze pentru modelele ușoare, simetrice, cu două bretele, spatele ghiozdanului să fie buretat fapt care oferă stabilitate coloanei vertebrale, bretelele să fie suficient de late și cu burete pentru a le oferii confort copiilor la purtarea prelungită.

Dimensiunea ghiozdanului să fie în concordanță cu dimensiunile celui care-l va purta, ideal sa nu depășească linia bazinului. Ghiozdanul să aibă mai multe compartimente și să poată fi ajustat în funcție de volumul transportat.

Ghiozdanele trebuie, de asemenea, să prezinte 2 benzi/bretele de ajustare: una la nivelul pieptului și una la nivelul taliei pentru a ajuta la poziționarea corectă a ghiozdanului pe corp.

ȘtiriMed: Care sunt – pentru copil – consecințele alegerii unui ghiozdan nepotrivit?

Dr. Dan Cristian-Paul: Așa cum am zis mai devreme, din păcate purtarea unor greutăți prea mari de către copii în perioada de creștere nu duce doar la probleme acute care sunt remediabile odată cu renunțarea la factorul care le-a creat, ci poate să ducă la modificări permanente ale posturii și sănătății coloanei vertebrale.

ȘtiriMed: Pentru copiii mici – 6 ani – care merg în clasa 0, dar aș include aici toți copiii de ciclu primar, de ce aspecte trebuie să țină părinții cont când aleg ghiozdanul?

Dr. Dan Cristian-Paul: În primul rând să achiziționeze ghiozdanul corect care în cazul piticilor nu este obligatoriu să fie dotat și cu banda de ajustare la nivelul taliei. Un aspect extrem de important este greutatea maximă pe care aceștia au voie să o poarte în spate și care nu trebuie să depășească 10 % din greutatea corpului cărăușului. Asta înseamnă că un copil de 20 de kg nu are voie să poarte în spate un ghiozdan mai greu de 2 kg.

ȘtiriMed: Dacă ne referim la copii mai mari, gimnaziu, liceu, mai trebuie aplicate anumite reguli pentru „ghiozdan potrivit”?

Dr. Dan Cristian-Paul: Bineînțeles. Și în cazul acestora trebuie respectate indicațiile de mai sus la achiziționarea ghiozdanului. Legat de greutatea pe care aceștia au voie să o poarte, organismele internaționale sunt ceva mai permisive, acestora fiindu-le permis să ducă în spate până la 15 % din greutatea lor.

ȘtiriMed :Cum își pot da seama părinții că un ghiozdan nu este potrivit pentru copil?

Dr. Dan Cristian-Paul: Dacă ghiozdanul este prea încărcat, nu este lipit de spatele copilului, acesta acuză dureri de spate, dureri lombare, dureri de cap sau observați o modificare a posturii, cu siguranță ceva nu este potrivit.

Acel ceva poate să fie modelul sau dimensiunea ghiozdanului, modul în care copilul îl poartă sau greutatea prea mare a ghiozdanului.
În concluzie le recomand părinților să acorde o atenție deosebită atât procesului de alegere a ghiozdanului cât și modului în care copilul îl va purta.

VEZI ȘI VIDEO DESPRE SĂNĂTATEA PICIOARELOR ȘI CARE E DIFERENȚA ÎNTRE ORTOPED ȘI PODIATRU. INTERVIU CU ASIST. UNIV. DR. DAN-CRISTIAN PAUL, MEDIC SPECIALIST ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE

About The Author