Alocațiile copiilor, majorate de la 84 de lei la 150 lei. Alocațiile copiilor de până în 2 ani cresc cu 100 de lei
Creşterea alocațiilor a fost votată în cadrul legii bugetului de stat pe anul 2019. Cuantumul alocației de stat va crește de la 84 de lei, cât este în prezent, la 150 de lei.
Majorările alocațiilor ar urma să intre în vigoare de la 1 martie, dacă Bugetul pe anul 2019 va fi adoptat vineri.
Potrivit edupedu.ro, amendamentul a fost depus în plen de un deputat PNL care a propus în comisii creșterea alocațiilor la 150 de lei. Amendamentul PNL a trecut în plen datorită voturilor a 5 parlamentari PSD-ALDE. Măsura a fost adoptată cu 123 de voturi “pentru”, 119 “împotrivă” și o abținere.
Amendamentul cu creșterea alocațiilor a fost depus de deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL. Impactul bugetar este de 2,2 miliarde de lei pe an, adică 0,2% din PIB, potrivit declarației făcute la comisia de buget de secretarul de stat în ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru.