

Cum și cu ce ne îmbrăcăm de sărbători? Este întrebarea care tronează, cel mai probabil, în capul multor oameni. Mai ales în situația actuală, când sărbătorile de iarnă nu mai înseamnă petreceri grandioase sau cine luate în jurul unor mese pline de oameni.
Chiar dacă e pandemie, vestimentația trebuie să fie una de sărbătoare și nu una „de casă”, compusă din trening și pijamale.
Iată ce spune consultantul de stil, Blandiana Horațiu.
Blandiana Horațiu, consultant de stil/Sursa foto: arhiva personala
„E un an diferit, știm cu toții asta, dar de sărbători de îmbrăcăm frumos. Cu stil. Fiindcă nu contează că stăm acasă. O facem pentru noi și cei apropiați. Stilul nu se pierde și nici nu dispare fiindcă e pandemie, m-am certat cu vecinii sau plouă afară. Stilul e acolo și ne ajută să avem o stare de bine. Chiar dacă petreceți Crăciunul acasă, împreună cu familia, trebuie să contribuiți la atmosfera de sărbătoare inclusiv prin vestimentație, pe lângă decorațiunile din casă.”, spune Blandiana Horațiu, consultant de stil
Specialistul spune că trebuie să renunțăm la banalele pijamale și să alegem ținute frumoase, cu stil, dar care sunt și comode.
„Doamnele pot purta o rochie, o salopetă, sau o fustă și o bluză dintr-un material fin, în vreme ce copii pot avea bluze cu imprimeu crăciunesc sau bretele roșii peste o cămășuță albă și blugi. Domnii pot opta pentru variante vesele, pulovere sau cămăși cu imprimeu de Crăciun sau cămăși albe, alăturate unor pantaloni de doc bleumarin, negri, verzi. Varianta mai comodă ar fi blugi și pulovere asortate pentru toată familia. Sau pantaloni roșii la care alăturăm topuri/ cămăși albe și accesorii.”, explică Blandiana Horațiu
Ce culori și accesorii alegem de sărbători
Consultantul de stil spune că aceste sărbători trebuie să fie o ocazie de care să ne bucurăm că putem purta haine elegante și asortate Crăciunului.
„Culorile preferate în această perioadă sunt cele specifice Crăciunului: roșu, verde, alb, auriu și argintiu. Putem să ne jucăm cu imprimeurile, cum ar fi cel în carouri, specific Crăciunului, tartanul sau cu reflexele date de paietele sau inserțiile strălucitoare. Variante există, trebuie doar să decidem care e cea potrivită pentru fiecare dintre noi.”, spune consultantul de stil
De sarbatori alegem culori specifice Craciunului
Pe parte de accesorii, Blandiana Horațiu le recomandă doamnelor lpantofi roșii sau strălucitori, coliere sau cercei statement în nuanțele sărbătorii, iar pentru o apariție mai îndrăzneața, doamnele pot opta pentru dresuri colorate, cu model sau aplicații de perle sau ștrasuri.
Pentru copii, accesoriile sunt unele mai drăgălașe: cornițe de ren, căciulițe de moș, papioane vesele sau bretele colorate/ cu imprimeu.
Consultantul de stil are sugestii de accesorizare și pentru domni: un papion sau o cravată cu imprimeu sau în culorile Crăciunului, iar o variantă mai funky ar fi vestele cu motive de Craciun.
Accesoriile nu trebuie sa lipseasca nici din tinutele domnilor si ale copiilor