

Copilul s-a înecat cu mâncare, un adult a leşinat lângă noi şi nu ştim ce să facem. Sunt doar două dintre situaţiile de urgenţă în care viteza de reacţie poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
La ediţia din acest an a mini Elementum Festival, Ştirimed a adus în faţa publicului informaţii de la specialişti.
Dr. Carmen Balog, medic specialist medicină de urgenţă a explicat ce trebuie să facem, până la sosirea echipajelor de urgenţă, în situaţia în care o persoană de lângă noi se simte rău.
Demostraţia practică a fost făcută pe manechine, iar copiii au învăţat cum să fie chiar şi ei salvatori în situaţii de urgenţă
Cei prezenţi la eveniment au învăţat cum pot să resusciteze o victimă şi ce trebuie să comunice atunci când sună la 112.
Starea de contienţă la sugar se verifică bătând uşor în tălpi. Ar trebui să reacţioneze, adică urlă, zbiară plânge, se mişcă. Dacă nu se întâmplă asta se eliberează calea aeriană. La sugar punem un sul sub umeri, în acest fel se deschide calea aeriană. Verificăm dacă respiră timp de 10 secunde verificăm dacă se ridică pieptul şi dacă simţim respiraţia pe obraz. În acest timp cereţi ajutor şi sunaţi la 112. Apoi începeţi resuscitarea, a explicat dr. Carmen Balog, medic specialist medicină de urgenţă.
Şi pentru că evenimentul a fost dedicat familiilor, părinţii au aflat şi cum pot reacţiona în caz de înec cu mâncare sau alte obiecte pe care copilul le poate înghite.
La copilul peste doi ani îl încurajăm să tuşească. Dacă nu reuşeste să scoată corpul străin, îl ajutăm noi aplicănd lovituri interscapulare şi apoi la nevoie manevra Heimlich. De fapt încercăm să creăm o presiune între spate şi coloană pentru a stimula corpul străin să iasă. Cu palmă lovim puternic de 5 ori. Verificăm dacă corpul străin a ieşit după fiecare lovitură, dacă nu vom aplica metoda Heimlich,compresiile abdominale, doar la copilul peste 2 ani, a spus dr Carmen Balog.
În plus cei prezenţi au putut exersa pe manechine tehnicile de resuscitare şi au învăţat cum să pună o victimă în poziţia de siguranţă.
Cei mai încântaţi au fost copiii care au exersat tehnicile învăţate de la dr Carmen Bolog, medic specialist medicină de urgenţă.