Cum va arăta și ce dotări va avea Spitalul Regional Cluj. Investiția va fi de peste 2.5 miliarde lei
Demersurile pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj au intrat în linie dreaptă după ce, luni, Guvernul, a aprobat, la cererea Ministerului Sănătății, indicatorii tehnico-economici pentru construcția acestuia.
Spitalul va avea o suprafață de 151.891 de metri pătrați, va dispune de 849 de paturi, iar specialitățile medicale vor fi grupate în 6 centre. Deasemenea, Spitalul va avea o Unitate de Primiri Urgențe, toate secțiile vor avea camere de gardă și va exista și o secție de arși.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, într-un comunicat de presă, că noul spital va fi organizat, în premieră în România, în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre.
- Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială;
- Centrul toracic cuprinzând pneumologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;
- Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
- Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
- Centrul de medicină internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie;
- Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie;
- Paturile pentru spitalizare de zi și spațiile pentru servicii medicale ambulatorii
Cum va fi organizat Spitalul Regional de Urgență Cluj
Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1396 locuri de parcare, și pe acoperişul clădirii un heliport H-3, care va găzdui un elicopter, cu cerințele sale operaționale specifice.
Clădirea va oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.
Noul SRU are la baza conceptul de clădire verde, care presupune o construcție nouă, sustenabilă, durabilă, non-toxică, cu un impact minim asupra mediului înconjurător, cu eficiență energetică ridicată, consum de apă redus, confort interior sporit si emisii reduse de noxe.
SRU Cluj va înlocui în totalitate activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă și va absorbi unele servicii de urgenţă din alte spitale.
Cererea de finanțare pentru construcția noului spital va fi depusă la Comisia Europeană, cel mai probabil în luna octombrie, potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea.