Doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Anna, psiholog, refugiată la Cluj: Am înțeles că e important să fiu aici, să ajut ucraineni. Sunt punctul lor de stabilitate!
Forțată să plece din calea războiului, doar cu o valiză și câteva lucruri, Anna a ajuns în Cluj alături de sora ei, în urmă cu doi ani. A ales să rămână aici pentru a fi mai aproape de granița cu Ucraina. Adică, mai aproape de familia ei, rămasă în mijlocul războiului. Dar a mai ales România dintr-un motiv: a sperat că se va întoarce, curând, acasă.
„Orașul în care locuiam a fost atacat și am rămas fără apă. Nu mai era apă pentru băut, dar nici pentru spălat. Eu și sora mea am decis să plecăm, ca să rămână mai multă apă pentru tatăl meu și cumnatul meu, care nu puteau să plece. A fost o situație foarte tensionată. Nu știam ce va urma, dacă orașul va fi sau nu ocupat, era o situație periculoasă. Am fost fortațe să plecăm și am ajuns ân Cluj”, a povestit, într-un interviu pentru ȘtiriMed, Anna Denysenko, psiholog la Ukraine House Cluj, un ONG care oferă servicii și protecție refugiaților ucraineni care trăiesc în Cluj, România.
Psihologie și art-terapie
Anna a ajuns la Ukraine House din Cluj, un hub de protecție și suport, în vara anului 2022. Aici ea oferă consiliere psihologică ucrainenilor, dar face și ateliere de art-terapie. Pentru semenii ei care au fugit din calea războiului, Anna e omul care îi face să își depășească problemele, să găsească soluții și să se adapteze într-o țară, devenită „acasă” din nevoie.
„Am înțeles că e foarte important să fiu aici, iar datorită cunoștințelor mele îi pot ajuta pe oameni. Și din acest motiv, nu mă întorc în Ucraina. Sigur că aș putea să fac terapie online, dar e diferit, pentru unii oameni e imposibil să aibă o conexiune online și e important să fiu aici. Aud uneori că sunt punctul lor de stabilitate, pentru că oamenii se mută de acasă și vin aici la centru pentru a primi resurse ca să își poată continua viața”, povestește Anna Denysenko.
Dacă ar fi rămas în Ucraina, cel mai probabil că războiul ar fi obligat-o să renunțe la profesia de psiholog și să se concentreze pe supraviețuire. România i-a oferit, însă, Annei șansa să facă ceea ce îi place și să fie, totodată, un sprijin pentru ceilalți ucraineni.
Chiar dacă un gol din legislație nu îi permite Annei să profeseze ca psiholog, ci este încadrată ca lucrător social, atunci când sunt în nevoie, oamenii nu se uită la ce scrie în contractul de muncă al femeii care îi consiliază și le indică unde este luminița de la capătul tunelului.
„A fost o sansă pentru mine să câștig experiență, pentru că lucrez cu o categorie vulnerabilă, care a experimentat trauma de război. Înainte de război nu am avut astfel de cazuri. Cu toate acestea, nu pot să îmi folosesc licența pentru a lucra ca psiholog, în adevăratul sens al cuvântului, pot doar să lucrez cu ucraineni”, a mai precizat spus Anna.
Hub-ul unde emoțiile sunt la fel de importante ca nevoile primare
Ucrainenii care ajung la Ukraine House au probleme diverse, de la cele administrative, la cele medicale sau de ordin emoțional. Prioritatea celor care lucrează în hub este să îi ajute pe refugiați să își rezolve nevoile primare, cum ar fi să găsească o locuință, un loc de muncă sau o grădiniță pentru copii, dar nici nevoile lor psihologice nu sunt neglijate.
Anul trecut, peste 400 de persoane, care frecventează Ukraine House, au avut acces la psihoterapie, individuală, de grup, dar și art-terapie. Nevoia ar fi mult mai mare, spun cei care administrează centrul. Pentru că, de exemplu, în 2023, aici au ajuns 1500 de ucraineni. Iar Anna este singurul psiholog al centrului.
„Aici oamenii sunt focusați pe alt tip de probleme: viza, loc de muncă, găsirea grădiniței potrivite pentru copii, se compara cu alții care s-au adaptat mai ușor și au mai mult succes. În Ucraina oamenii aveau alt gen de probleme. Sunt diferite preocupările”, explică Anna Denysenko, psiholog la Ukraine House Cluj.
Discriminată pentru că este ucraineancă
Anna spune că îi place orașul care a adoptat-o. Faptul că îi place ce face aici, a ajutat-o să se acomodeze mai ușor. Din nefericire, însă, a avut parte și de discriminare. Nu de gen, ci de naționalitate. Și nu pe stradă, ci în sistemul medical unde spune că se simte pierdută, de fiecare dată când merge să își monitorizeze niște probleme dermatologice pe care le are.
„Nu am fost discriminată pentru că sunt femeie, dar pentru că sunt ucraineană simt cel mai mult asta, în domeniul medical. Deoarece am o problemă medicală, am de-a face cu acest mediu și de foarte multe ori sunt întrebată „Înțelegi? Ai înțeles?” și le răspund „Da, înțeleg pentru că știu engleză”. Ei cred că nu înțeleg ce mi se spune. Câteodată, pentru că nu vorbesc limba română, simt că nu le pasă foarte mult de mine. Cel mai greu este, însă, cu birocrația din domeniul medical, când încerci să găsești ajutor. Când merg la spital și mă simt pierdută, se uită la mine ca și cum nu înțeleg ce zic, când cer chiar lucruri simple, un test, de exemplu”, a povestit Anna Denysenko.
Viitor sub semnul întrebării
Tocmai s-au împlinit doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Iar Anna vorbește despre viitor cu precauție. Nu știe ce va face și nici unde va fi. Deocamdată se bucură că poate ajuta alți ucraineni și în rest încearcă să își trăiască viața.
Știe și înțelege că prezentul este important. Așa că se bucură de natură, prieteni și plimbări lungi pe străduțele întortocheate ale Clujului.
Acasă, în Ucraina, nu a mai fost. Uneori, mama și sora ei o vizitează și își alină dorul, vorbind cu cei dragi la telefon. Să țină legătura strâns cu familia ei este, pentru Anna, rezervorul de energie care o ajută să dea speranță și celor care vin periodic în cabinetul ei, la consiliere.
„Printre resursele mele se mai numără și pictura și tocmai de asta ofer beneficiarilor art-terapie, deoarece cunosc tehnica, iar oamenii iubesc să facă asta. Acum e important să fiu aici în Cluj și nu am planuri de viitor. Vreau sa fiu aici, să ajut ucrainenii să beneficieze de experiența mea”, a concluzionat Anna.
