Selectați pagina

Dr. Darius Rad, medic român, care profesează în străinătate: „Este esențial să fiu și să arăt ceea ce sunt și să mă mândresc cu asta”

Dr. Darius Rad, medic român, care profesează în străinătate: „Este esențial să fiu și să arăt ceea ce sunt și să mă mândresc cu asta”

#RomâniCareNuÎșiUităȚara

Dr. Darius Rad este unul dintre miile de medici români care își fac țara mândră și cunoscută în lumea mare. În urmă cu mai mulți ani și-a luat într-o valiză pregătirea medicală, speranța că va deveni un profesionist mai bun, într-un sistem medical mai performant, dar și-a lăsat acasă, în România, o parte din suflet.

Dr. Darius Rad este medic specialist în Ortopedie Pediatrică și Traumatologie, într-un spital din Southampton, Marea Britanie. A ales să profeseze într-un sistem medical străin față de țara unde s-a pregătit să devină doctor, pentru că, spune el, pentru scopul pe care și l-a propus, avea nevoie să absoarbă cât mai multe experiențe, iar acest lucru nu era posibil în România.

Cum a fost adaptarea la un sistem medical, dar și cultural mult diferite de România, ce poate fi îmbunătățit în cele două sisteme medicale și ce mesaj are dr. Darius Rad pentru români, aflați din interviul următor:

Darius Rad
dr. Darius Rad consultă într-un spital din Southampton, Marea Britanie

ȘtiriMed: Ce v-a determinat să alegeți  să profesați în afară țării și cum a fost tranziția de la sistemul medical românesc la cel din țara unde sunteți acum?

Dr. Darius Rad: A fost un proces de lungă durată, timp în care am ajuns să mă cunosc destul de mult, încât să realizez că pentru a ajunge la un nivel al cunoștințelor și abilităților pe care eu îl consideram ca un țel, un scop, e nevoie de a explora lumea și a absorbi cât mai multe experiențe, ceea ce nu puteam obține în țară unde mă pregătisem până atunci.

Trecerea de la România la sistemul din Marea Britanie, nu este unul ușor, iar cu timpul această trecere a devenit și mai abruptă, nu neapărat din cauza principiilor de tratament, care sunt similare, ci pentru că diferențele culturale și modul de aplicare al acestor principii sunt complet diferite, în special în sistemul de sănătate din aceste două țări.

ȘtiriMed: Cum v-a influențat formarea medicală din România în carieră dumneavoastră internațională? Ați întâlnit momente în care ați simțit că rădăcinile românești v-au ajutat în interacțiunea cu pacienții sau colegii din alte țări?

Dr. Darius Rad: Încă folosesc principii învățate în România, în special cele de bază, cum ar fi principiiile de reducere a unei fracturi de radio-carp (încheietura mâinii) sau al unei luxații de umăr, pe care le transmit la rândul meu rezidenților din această țară. 

Odată cu maturizarea mea profesională, am realizat că este esențial să fiu și să arăt ceea ce sunt și să mă mândresc cu asta. Oamenii, în interacțiunile cu ei, te văd ca într-o oglindă. Dacă tu ai încredere în tine și ei vor avea, la rândul lor. Le spun tuturor că sunt Român și le împărtășesc de fiecare dată când am ocazia ce frumoasă este acea parte de lume.

ȘtiriMed: Cum au apreciat colegii dumneavostră experiența anterioară, dobândită în România?

Dr. Darius Rad: Sunt dornici de cunoaștere și apreciază diversitatea de opinie. Ești încurajat să îți exprimi părerea și să folosești tehnici care “în mâinile tale” funcționează. Orice coleg care a ajuns la o anumită vârstă cu experiență profesională dobândită în cursul carierei sale, folosește un melange de tehnici bazate pe experiențe personale. Nu există un sistem binar să descrie medicină…dacă ar fi, am fi toți înlocuiți în curând de computere.

ȘtiriMed: Care sunt cele mai mari diferențe între practicarea medicinei în România și în țările europene în care lucrați? 

Dr. Darius Rad: Din experiență mea, cele mai mari sunt cele de cultură, iar despre asta se pot scrie cărți… Cultura medicilor și relațiile interprofesionale și cele medic-pacient și așteptările pacienților. 

În UK, majoritatea tratamentelor și vizitelor la medic se fac prin sistemul public de sănătate, ceea ce în România, din păcate nu e la fel ca și raport. Cred că acest model a fost promovat de ambii jucători, și de pacient dar și de medic. Niciun sistem nu e perfect…

ȘtiriMed: Ce considerați că ar putea fi îmbunătățit în sistemul medical românesc?

Dr. Darius Rad: Aș pune și Marea Britanie în această discuție. Oamenii și deschiderea spre nou. Pacientul trebuie să fie pus primul, dar la același nivel cu medicii care de multe ori se sacrifică și își dau din timpul lor pentru a-i face fericiți pe toți pacienții. 

Unii medici din România, de asemenea trebuie să înțeleagă că nu sunt semi-zei și că doar împreună pot ajunge la un tel comun, de a trata cu succes un pacient sau pentru a crea un sistem de sănătate de succes. Centrele universitare din România trebuie să ofere un sistem de valori, la care să aspire toți ceilalți colegi din țară. Valorile pe care mi-ar plăcea să le văd la un medic sunt, pe lângă expertiză sau cunostiintele în domeniul respectiv, umilitatea, altruismul și încrederea în colegii mai tineri.

ȘtiriMed: Cum păstrați legătura cu România și ce mesaj aveți pentru medicii și studenții la Medicină, care își construiesc carierele în țară?

Dr. Darius Rad: Din când în când ofer consultații în România, ceea ce mă bucură, fiind în continuare conectat cu un grup de prieteni și colegi. 

Colegilor, tineri studenți sau medici, le urez succes și multă putere de muncă. Să fie întotdeauna conectați cu ei înșiși și să nu uite niciodată de ce au plecat pe acest drum lung și anevoios. Le stau tuturor la dispoziție dacă au întrebări și poate odată, pot să-i ajut cumva. 

ȘtiriMed: Ce mesaj aveți pentru români?

Dr. Darius Rad: Români, iubiți-va unii pe alții, ajutați-vă când cel de lângă are nevoie, faceți un lucru bun în fiecare zi.

La mulți ani, România!

Darius Rad

Consultant de Ortopedie si Traumatologie Pediatrica

Southampton, Marea Britanie

darius@rad-ortho.co.uk

CITEȘTE ȘI: Românca din Italia pe care distanța nu o oprește să facă bine, picătură cu picătură, acasă. A înființat Asociația Sfântul Mattia și îmbunătățește viața pacienților, în mediul lor