Este oficial. Școlile rămân deschise, după ce ordinul comun Educație-Sănătate a fost publicat în Monitorul Oficial.
Astfel cursurile unei grupe/clase se suspendă timp de 14 zile la confirmarea unui caz de COVID, iar dacă jumătate din totalul grupelor/claselor sunt suspendate, se suspendă cursurile în întreaga școală. Cursurile se pot relua cu prezenţă fizică din a opta zi, dacă elevii sunt testaţi.
Se propune utlizarea testelor de salivă, non invazive pentru elevi, profesori, învățători și educatoriîn scopul monitorizării permanente a stării de sănătate.
Scenariul de funcţionare al instituţiei de învăţământ se va actualiza în funcţie de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă.
Cum vor funcționa școlile din Cluj
- 442 de unități de învățământ preuniversitar vor adopta Scenariul 1 de organizare și funcționare a cursurilor, care presupune participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, indiferent de rata de incidenţa cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/ clasă/ unitate de învățământ/ conex;
- 1 unitate de învățământ preuniversitar va funcționa potrivit Scenariului 2, care presupune participarea zilnică în sistem online a elevilor, cu aplicarea dispozițiilor art. 6, din Ordinul Comun, nr.5.338/1.082/ 1 octombrie 2021, emis de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/ conex, respectiv suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică la nivelul grupei/ clasei/ unității de învățământ/ conex.