Echipamente medicale performante, pentru terapia şi diagnosticarea copiilor, au ajuns la Institutul Oncologic din Cluj. FOTO
Un proiect important prin care a fost achiziţionată aparatură modernă, a fost instruit personalului medical și care a dus la dezvoltarea de recomandari astfel încât să crească performanţa în diagnosticul şi tratamentul cancerelor la copii s-a încheiat la Institutul Oncologic din Cluj.
Aproximativ 450 de copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani, sunt diagnosticați și tratați în fiecare an în clinicile de oncologie pediatrică din România. Fiecare centru de oncologie pediatrică notifică conform metodologiei de înregistrare a cancerului cazurile noi la preluarea în tratament, evenimentele din evoluția bolii (recidive, recăderi), decesul. În perioada 2010-2017 au fost înregistrate 5000 de notificări pentru 3000 de cazuri noi. Un procent de 10% dintre cazuri au documentat circuitul prin două sau mai multe centre oncologie pediatrică din țară.
Acesta a fost contextul în care în luna octombrie 2019 Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca în calitate de promotor al proiectului: „Creșterea performanței în diagnosticul și tratamentul cancerelor la copii prin îmbunătățirea echipamentului tehnic, achiziția de aparatură modernă, instruirea personalului medical și dezvoltarea de recomandari” alături de cei 3 parteneri de proiect (Spitalul Clinic de Urgență ”Louis Țurcanu” Timișoara, Institutul Regional de Oncologie Iași și Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București) și partenerul din statul donator (Directoratul Norvegian de Sănătate) au lansat acest proiect la nivelul instituției clujene și în cadrul spitalelor partenere amintite, instituții active și relevante la nivel regional în oncologia pediatrică.
Proiectul a fost parte a domeniului mai vast intitulat ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” finanțat prin Mecanismul Financiar Economic European 2014-2021 și a fost conceput pentru a fi implementat împreună cu cei patru parteneri de proiect, cele patru spitale românești amintite mai sus și Directoratul Norvegian de Sănătate.
Operator de Program a fost Ministerul Sănătații, iar Directoratul Norvegian de Sănătate – Partenerul din partea Statului Donator.
Bugetul total al proiectului a fost de aprox. 3.698.248 de euro.
Prin finanțarea acestui proiect, Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță a făcut achiziții importante de echipamente medicale care au îmbunătățit semnificativ actul medical.
În cadrul acestui proiect au fost achiziționate următoarele echipamente:
- Un CT de simulare a tehnologiilor de radioterapie;
- Două sisteme robotizate pentru diluție;
- Două mașini de anestezie;
- Un sistem rapid transport produse farmaceutice și analize;
- Patru ecografe portabile pentru proceduri de diagnostic și monitorizare;
- Un dispozitiv cu sondă gamma wireless pentru proceduri diagnostice și terapeutice (în tehnica ganglionului santinelă);
- Ecograf ultraperformant cu posibilitate de fuziune CT/RMN;
- Ecograf ultraperfomant capabil de explorări cu substanta de contrast, elastografie și examinare microvasculare;
- Ecograf staționar cu 3 sonde;
- Un turn de intubație dificilă care să conțină videolaringoscop, videofibroscop flexibil si un sistem video integrat;
- Aparat Hemodiafiltrare;
- Două coagulometre automate;
- Un sistem de teleradiologie;
- Un sistem Telepatologie;
- Treisprezece aparate pentru monitorizarea funcțiilor vitale ale pacienților;
- Aparat portabil de radiologie cu posibilitate de fluoroscopie cu braț mobil de tip C;
- Masă radiotransparentă;
- Accesoriu tip fantom pentru radioterapie;
- Nouă infuzomate;
- Două Microscoape optic.
Achiziția acestor echipamente a determinat cu siguranță o creștere a capacității de diagnostic și terapie în cadrul Departamentului de Hemato-Oncologie al Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.
Un alt beneficiu al acestui proiect a fost elaborarea lucrării cu titlul „Ghid național de practică medicală în diagnosticul, tratamentul și monitorizarea cancerelor la copii și adolescenți în Romania”, document lansat la Cluj-Napoca în data de 8 iulie 2022,
ghid pentru diagnosticul și tratamentul tumorilor pediatrice care își propune ca rezultat o creștere a calității serviciilor de oncologie medicală pediatrică la nivel național.
Nu în ultimul rând în cadrul aceluiași proiect s-au realizat cursuri de pregatire profesională pentru 256 de medici implicați în tratamentul cancerului la copii.
Dezvoltarea infrastructurii Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (care tratează pacienți din toată țara) și formarea de specialiști la nivel național în domeniul Hemato-Oncologiei și Radioterapiei Pediatrice reprezintă o prioritate pentru serviciile medicale pediatrice și de asemenea, o necesitate pentru implementarea standardelor medicale europene în România.
Ministerul Sănătății a depus eforturi pentru a lua măsuri concrete de facilitare a accesului la servicii de prevenție, urgență, tratament și reabilitare de calitate, în condițiile utilizării eficiente a resurselor disponibile și promovării unor standarde ridicate.
Cu certitudine implementarea acestui proiect influențează și va influența pozitiv rata de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer din România.
Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene au reprezentat contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din Estul și Sudul Europei și statele baltice. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €2,8 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Granturile SEE au fost finanțate în comun de toți cei trei donatori, iar Granturile Norvegiene au fost finanțate exclusiv de Norvegia și au fost disponibile în cele 13 țări care au aderat la UE după 2003.