

Într-o școală din Cluj-Napoca elevii și dascălii sunt nevoiți să învețe și să predea printre cabine de vot. Acestea au fost instalate în sălile de clasă mai devreme cu o săptămână de ziua alegerilor. Se întâmplă în Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, iar într-o sală unde tronează deja cabinele de vot, învață chiar elevi de clasa 0.
Învățătoarea Romana Chișu, nevoită să își țină orele într-o sală înghesuită, a cerut explicații, public, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Mesajul este adresat atât primarului Emil Boc, cât și Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
„Domnule primar Emil Boc,
Doamna inspector școlar general Marinela Marc,
Cum este posibil să fie instalate în sălile de clasă cabine de vot încă de LUNI după-amiaza, în condițiile în care alegerile locale au loc duminica viitoare? Și asta fără ca noi, profesorii care ne desfășurăm activitatea în acele săli, alături de elevii noștri, să fim anunțați în prealabil?
Știți că ne încurcă foarte tare cabinele dumneavoastră de vot? Știți că nu mai putem păstra distanța minimă de 1 m între bănci, distanță care e oricum mult prea mică pentru a ne simți în siguranță? Știți că avem în clase 25-30 de elevi care fac cursuri într-o singură tură, iar acum ne înghesuim și mai tare ca să facem loc cabinelor dumneavoastră de vot?
Să vă fie rușine!”, a scris Romana Chișu, pe rețeaua de socializare
Romana Chișu, invatatoare la clasa 0, a cerut public explicatii autoritatilor/Sursa foto: Facebook
Deși ministrul Educației, Monica Anisie, a ieșit public la finalul săptămânii trecute și a declarat că școlile vor fi închise în zilele de vineri, luni și marți, tocmai pentru amenajarea, respectiv dezinfecția sălilor de clasă unde funcționează secții de vot, iată că în Cluj există situații în care amenajarea secțiilor se face cu o săptămână mai devreme. Fără să se țină cont că elevii merg încă la cursuri.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj susțin că au fost montate cabine de vot în mai multe școli din județ, nu doar în Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, dar că… se respectă distanța de un metru între copii.
„Cabinele de vot au fost montate nu doar la Liceul de Informatică, ci probabil şi în alte şcoli, pentru că sunt multe secţii de votare în municipiu. Noi ne-am asigurat ca odată montate, să existe distanţa de 1 metru între elevi şi să nu fie afectat procesul educaţional. După montarea acestor cabine au fost făcute procedurile de dezinfecţie, iar băncile se află la distanţă de 1 metru. Decizia de a monta aceste cabine de vot ține de cei care organizează alegerile, iar spaţiile în care funcţionează şcolile se află în administrarea autorităţilor locale, mai precis Primaria Cluj-Napoca. Noi doar ne-am asigurat că procesul educaţional nu e întrerupt sau afectat şi că au fost anunţate cadrele didactice”, a declarat pentru ȘtiriMed, Amalia Gurzău, purtător de cuvânt al ISJ Cluj
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca spun că există foarte multe secţii de votare care până la finalul săptămânii trebuie să fie amanejate.
Primăria a demarat amenajarea secțiilor de votare la începutul acestei săptămâni, având în vedere faptul că până vineri trebuie să fie gata această operațiune, pentru ca sâmbătă să se poată întruni membrii în fiecare secție de votare. Montarea cabinelor de vot este doar o operațiune pe care trebuie să o realizeze Primăria în vederea organizării alegerilor, iar aceasta nu afectează activitatea educațională, respectându-se inclusiv distanțarea socială a elevilor, a declarat pentru Stirimed.ro, Iulia Perşa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.
Duminică vor avea loc alegerile locale în toată ţara, iar şcolile vor fi închise timp de trei zile. VEZI AICI CUM VOR ÎNVĂŢA ELEVII.