EXCLUSIV Mama uneia dintre fetițele care au ars, în timpul unui festival de experimente, în Cluj: copiii au fost puși să miroasă substanțele și le-au explodat în față
Două fete au suferit arsuri de gradul 2 și 3 în cadrul unui festival de experimente științifice, care a avut loc, în weekend, în Cluj-Napoca. Fetele au luat foc într-o clipă, când niște substanțe inflamatorii le-au explodat în față, după ce chiar cei care făceau experimentele le-au îndemnat pe fete să miroasă, spune, în exclusivitate pentru ȘtiriMed, mama uneia dintre victime.
Cele două fete sunt acum internate în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii Cluj, unde sunt îngrijite de o echipă de medici coordonată de un plastician.
Poliția Cluj, la scurt timp după demararea anchetei: victimele sunt de vină!
Mama uneia dintre fetele care a suferit arsuri în urma nefericitului incident a acceptat să stea de vorbă, cu jurnaliștii ȘtiriMed, ca să explice cum s-au derulat evenimentele. Mai ales că, la scurt timp după demararea anchetei, reprezentanții Poliției Cluj au emis o declarație de presă și susțin că fetele nu au păstrat distanța recomandată. Iar organizatorii evenimentului și-au continuat programul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Din motive obiective, identitatea mamei este protejată!
Mama uneia dintre victime: „Fetei mai mici i-a luat, efectiv, foc fața, iar fetița mea s-a aprins de la ea!
Un weekend petrecut în familie, la distracție, la un eveniment organizat în parcul Iulius Mall, promovat ca fiind pentru familii și copii, s-a transformat într-un coșmar pentru familiile celor două fete, de 7 și 11 ani, care acum sunt în spital.
Mama fetei de 11 ani spune că s-au apropiat de standul unde se desfășura un experiment, ce presupunea amestecarea alcoolului etilic, cu zahăr și bicarbonat. Cei care mânuiau substanțele îi îndemnau pe copii să se apropie, să miroasă eprubeta, spune mama. Doar că, în loc să asiste la un fenomen spectaculos, substanțele le-au explodat în față celor două fete, care au avut curiozitatea și, în același timp, nenorocul, să fie în acel loc.
„Toți copiii care au fost acolo prezenți au fost chemați să se apropie și mai tare, deși stăteau deja foarte aproape, ca să simtă mirosul de zahăr ars. Și atunci fetița mai mică, care e mai grav, și-a aplecat capul, prima. Urmau să-și aplece pe rând capetele și ceilalți copii, ca să miroase. Cineva mi-a spus că în presă apare că ei n-au păstrat distanța. Din contră, nu ni s-a spus de vreo distanță și au fost chemați mai aproape să simtă mirosul, cum să simtă mirosul de la distanță? Au zis haideți, apropiați-vă să simțiți mirosul și atunci fetița asta mai mică și-a băgat capul și i-a explodat în față. I-a luat foc fața și, de la ea, a luat foc și fetița mea, care era lângă. Și apoi, soțul meu, disperat, a încercat să stingă focul, a încercat să o dezbrace, dar geaca s-a topit efectiv și a venit cineva din mulțime și i-a aruncat o geacă peste față și atunci focul de pe față s-a stins mai repede. Acum ea are arsuri de gradul doi, unde a apucat domnul ăla din mulțime să arunce geaca și arsuri de gradul trei, unde soțul meu a avut strategia greșită. Din păcate și el s-a ales cu arsuri grave la mână”, a povestit în exclusivitate pentru StiriMed, mama fetiței de 11 ani.
O anchetă a fost deschisă de polițiștii de la IPJ Cluj
După aproape 48 de ore de la incidentul ale cărei victime sunt cele două fete, autoritățile au declarat public că au deschis o anchetă, ca să vadă cum s-au petrecut faptele.
Și au mai spus că de vină au fost copiii, care s-au apropiat și au căzut peste masa cu experimente. Deși, mama fetei de 11 ani spune că ei nu i-a pus nimeni din Poliția Cluj, nici măcar o întrebare, referitor la circumstanțele care au dus-o pe fiica ei direct la ATI.
„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13.45, două minore de 7, respectiv 11 ani, în timp ce participau la un experiment, în cadrul unui atelier de chimie, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut peste masa pe care se desfășura experimentul. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că cele două minore nu ar fi păstrat distanța recomandată, moment în care li s-ar fi aprins șuvițe de păr. În urma evenimentului, minorele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, au declarat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Cluj.
Deși sunt încă în stare de șoc, părinții au aflat cine a coordonat acele experimente, care, cel puțin din promovarea făcută în online, păreau inofensive și sigure pentru copii. Au aflat, cu mirare, că tocmai experimentul care le-a nenorocit copilul, a fost coordonat tot de niște copii, fără experiență în mânuirea substanțelor periculoase.
„Ideea este că a fost ținut experimentul de niște elevi de clasa a 8-a. Știu informația pentru că a fost sunat soțul meu de către organizator să-și ceară scuze și cumva, ca să se disculpe, a zis ca adulții de la chimie, în acel moment, i-au lăsat un pic singuri pe copii. Eu nu am stat să analizez, că sunt tineri, erau acolo toți cu tricouri de eveniment, am crezut că se pricep”, a spus pentru ȘtiriMed mama fetei.
Eveniment public, fără asistență medicală
Deși legea care reglementează organizarea evenimentelor publice prevede că este nevoie de asistență medicală permanentă, în perimetrul acestora, la evenimentul din weekend, nu a fost nicio persoană care să acorde primul ajutor. Astfel, până la sosirea ambulanței, starea copilelor s-a agravat.
„Ambulanța a venit extraordinar de repede. Cineva a insinuat că era acolo. Fals! Nu era acolo. Ambulanța a venit că s-a sunat la 112. Din momentul în care au fost preluate, totul a fost impecabil. Jos pălăria, personalul este fantastic”, a mai spus mama fetiței.
Fetița de 11 ani este schioare de competiții. Pronosticul medicilor este rezervat
A., fetița de 11 ani, a suferit deja patru intervenții chirurgicale, trei dintre ele fiind sub anestezie generală, iar pronosticul medicilor este rezervat. Mama fetei spune că, marți, vor afla, dacă medicii vor reuși să îi salveze mâna, grav afectată de flăcări.
Deocamdată nu se pune problema unui transfer, fetița fiind foarte bine îngrijită la Spitalul de Copii din Cluj. Ea va mai rămâne, însă, internată cel puțin patru săptămâni, spune mama ei. Iar recuperarea va fi grea. Și, spune mama, cu sufletul greu, A. va rata toate competițiile de schi pentru care s-a pregătit.
„Medicii de aici sunt niște îngeri pe pământ. Doamna care a preluat-o a venit în singură ei zi libera ca să facă operația aceasta. Toți, de la doamnele care spală pe jos, asistente și până la medici, toți sunt extraordinari. Ne ajută ne sprijină cu absolut orice, sunt mereu drăguți, chiar dacă mergem peste ei cu o întrebare prostească. Cu A. vorbesc frumos, au grijă și de partea psihică. Chiar sunt niște îngeri. Noaptea o verifică din 20 în 20 de minute. M-a ajutat foarte mult faptul că ei sunt așa de drăguți și încearca să ne facă să ne simțim ca acasă”, a mai spus mămica.
Medicii spun că pacientele sunt stabile, momentan, și că în spital există resursele necesare îngrijirii celor două paciente care au suferit arsuri.
„Fetele sunt internate în Spitalul de Copii, în secția de Terapie Intensivă, sunt stabile hemodinamic și urmează tratamentul chirurgical specific arsurilor. Acest tratament chirurgical al arsurilor nu înseamnă doar operații, este o procedură complexă, o întreagă echipă coordonată de medic plastician se ocupă de tratamentul arsurilor”, a declarat pentru StiriMed, Dr.Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj.
Ambulanțele au plecat cu pacientele spre spital, experimentele au continuat
Mama fetiței este revoltată de atitudinea organizatorilor care au continuat evenimentul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
„Eu acum mă concentrez pe copil și mi-ar plăcea ca lucrurile să nu rămână așa. Nu știu cine sunt acei organizatori, nici în momentul ăsta nu știu, pentru că nu stau pe net deocamdată. Probabil, după ce o să se încheie toată povestea o să mă interesez. Dar,bineînțeles, suntem în România, cred că se va încerca mușamalizarea, întotdeauna mortul e de vină”, a mai spus femeia.
La o zi de la încheierea evenimentului, pe pagina de Facebook a organizatorului, Romanian Science Festival, a apărut o postare laudativă și fotografii care transmiteau bucurie, bună dispoziție și experimente minunate. Abia astăzi, luni, pe pagina de socializare organizatorii și-au cerut scuze public.
„Regretăm profund incidentul care a avut loc sâmbătă în cadrul evenimentului nostru. Gândurile și atenția noastră se îndreaptă către toți cei afectați de această situație, pe care îi asigurăm și pe această cale de întregul nostru sprijin. În prezent, este în desfășurare o anchetă oficială, motiv pentru care, nu putem face aprecieri referitoare la incident. De asemenea, am început o analiză internă pentru a înțelege circumstanțele în care s-a produs incidentul. Romanian Science Festival se desfășoară de peste 5 ani și nu am avut niciodată un astfel de incident. De îndată ce ancheta va fi finalizata, vom lua toate măsurile care se vor impune și care ne stau în putere. Vă mulțumim pentru înțelegere”, au scris organzatorii pe pagina lor de socializare.