Explozie la o pensiune din Cluj. O persoană a decedat
Explozie la o pensiune din Cluj-Napoca. O femeie a decedat iar doi bărbaţi au ajuns la spital cu arsuri. O altă persoană se află în stare de şoc.
În urma exploziei, o persoană de sex feminin a fost găsită carbonizată, iar 2 victime cu arsuri au fost transportate la spital de SAJ. Intervine ISU Cluj cu 3 autospeciale de stingere, o autoplatforma de lucru la înălțime și aproximativ 30 pompieri. Încă 3 persoane au fost asistate medical însă fără a fi transportate la spital”, au spus pompierii.
Cei doi bărbați care au suferit arsuri în urma exploziei de pe strada Dunării au fost transportaţi la UPU Cluj-Napoca. Ei sunt stabili, conștienți şi vor fi evaluați medical, potrivit reprezentanţilor spitalului.
Din nefericire, în această dimineață, în jurul orei 7, a avut loc o explozie la pensiune de pe strada Dunării. Cauza: acumulare de gaze. Din nefericire, s-a raportat, până acum, un deces, două persoane cu arsuri destul de consistente și o persoana se află în stare de șoc. Șocul exploziei a afectat și unele magazine și locuințe învecinate. În acest moment analizăm starea clădirilor învecinate pentru a decide în conformitate cu prevederile legale. Mulțumesc tuturor structurilor de urgență pentru intervenția rapidă și profesionistă, a spus şi primarul Emil Boc.