Explozie la un spital din Ploiești. O pacientă a fost rănită


O explozie a avut loc la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Urgență Ploiești. Aceasta nu a fost urmată de un incediu. O persoană a fost rănită, în urma exploziei care s-a produs într-un salon, Potrivit ISU Prahova.
Pacienta de sex feminina are aproximativ 80 ani și a suferit arsuri.
Victima era in comă in momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen, prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală și la nivelul cailor aeriene, va fi intubată și transportată la UPU Ploiești, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
La fața locului s-a deplasat ambulanța de terapie intensivă mobilă. De asemenea, s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Împrejurările producerii deflagrației vor fi stabilite ulterior,în acest moment nu se cunosc cu exactitate.
























